Paula Seling a muncit de 1 Mai! A filmat 17 ore la Palatul Snagov
Cantareata Paula Seling a petrecut intr-un fel aparte de 1 Mai. Nici vorba de vacanta si relaxare, dimpotriva, a avut una dintre cele mai lungi zile de munca din viata ei. Insa nu in studioul de inregistrari si nici pe scena asa cum ne-am fi asteptat. Timp de 17 ore, artista a participat la filmarea unui spot publicitar, a carui protagonista este si care va aparea in curand pe piata. Filmarile au avut loc la Palatul Snagov si au fost coordonate de un regizor spaniol. La realizarea spotului a participat o echipa internationala.
Filmarile au inceput la ora 6.30 dimineata si s-au incheiat seara, târziu . Experienta a fost una obositoare fara indoiala, insa Paula s-a comportat ca o adevarata profesionista, filmand constincioasa dubla dupa dubla, fara sa se planga. La finalul celor 17 ore de munca, cantareata inca mai avea energie si entuziasm pentru a le face si o surpriza colaboratorilor ei. Stiind ca este artista, membrii straini ai echipei isi manifestasera dorinta de a o auzi cantand, asa ca Paula le-a indeplinit dorinta, sustinand live un mic recital pentru toti colegii ei de filmare.
(G.A.)