Paula Chirilă și Marius Aciu au divorțat în decembrie 2017, după nu mai puțin de 12 ani de mariaj. Ulterior, artista s-a dedicat creșterii fiicei lor, Carla, dar nu și-a neglijat nici silueta. Iar acum are un corp de invidiat.
“Am slăbit 15 kilograme făcând mult sport. Am renunţat la carbohidraţi (pâine, paste, făinoase, biscuiți etc.), iar activităţile zilnice m-au făcut să fug de colo colo şi să scap de câteva kilograme în plus”, a spus Paula Chirilă potrivit click.ro.
Paula Chirilă a vorbit și despre viitorul fiicei sale, Carla, în vârstă de 10 ani. “Carla e sportivă, are alte înclinaţii, scrie scenarii şi poveşti de pe la 5 ani, îl moştenește pe tatăl ei. Chiar dacă a prezentat moda, nu se îndreaptă către o astfel de carieră, nu îşi doreşte să devină model”, a mai spus actrița din serialul “Mangalița”, difuzat de Antena 1.