Paul Ipate, fostul „Combinatozaur”: „Din actorie nu se fac bani”
Parintii lui l-au vrut artist, chiar daca stiau ca nu va face bani multi din aceasta meserie.
„Eu faceam teatru din clasa a doua, aproape tot timpul. Parintii au insistat pe latura mea artistica si am luat proba pentru „A fost odata in Brooklyn”, in regia Iarinei Demian. Si chiar si asa, eu tot nu voiam sa urmez o cariera de actor. Doream o cariera militara… Si atunci am avut o discutie cu ai mei, tata, militar fiind, stia ce riscuri implica o astfel meserie, drept care am renuntat la dorinta mea. Asadar, pot spune ca parintii mei m-au indrumat spre o meserie din care nu se fac bani, dar devii mai bogat spiritual. Am dat la UNATC, am luat examenul si asta a fost. Gustul pentru actorie il aveam oricum… Cand esti copil, o faci de placere, nu te gandesti ca este arta… Placerea o mai am si acum, numai ca, izbindu-te de diverse probleme, in special cele de productie, cand vezi cat de greu e sa faci un spectacol, intervine si gustul amar. Ai putea sa castigi si bani din meseria asta, numai ca e mai greu in Romania. Atata tot. Dar placerea nu dispare niciodata”, a spus Paul Ipate pentru VIP.