Un designer indraznet a creat rochii pentru animalele de companie identice cu tinutele vestimentare cu care starurile au stralucit pe covorul rosu la gala Oscarurilor de anul acesta.
Data fiind atentia de care s-au bucurat actorii si actritele care au participat la Premiile Academiei Americane de anul acesta datorita tinutelor vestimentare pe care le-au abordat, un designer s-a gandit sa creeze haine asemanatoare cu acestea pentru patrupede. Astfel, Jennifer Basulto, din Los Angeles, a lansat o linie de tinute exclusiv pentru patrupede. Colectia ei canina include o versiune a rochiei Versace cu care Angelina Jolie a aparut pe covorul rosu, cu un picior lasat mult la vedere, si care a starnit numeroase comentarii. De asemenea, exista si un smoking la fel ca acela purtat de partenerul lui Jolie, Brad Pitt. O alta tinuta canina imita rochia rosie cu funda foarte mare intr-o parte purtata de seducatoarea Emma Stone. Una dintre cele mai haioase haine de Oscar pentru catei este cea care imita vestimentatia militara adoptata de comediantul Sacha Baron Cohen. Colectia canina a lui Jennifer Basulto contine multe alte modele, care se vand cu preturi incepand de la 950 de dolari bucata.