Patru prieteni ar fi vrut să fure o sumă enormă, dar au fost găsiți într-un mod teribil. Povestea care depășește orice scenariu de film horror
Patru prieteni din Oklahoma, Statele Unite ale Americii, au plănuit să dea o spargere, dar nu au mai apucat să comită infracțiunea. Trupurile lor neînsuflețite au fost găsite de oamenii legii în circumstanțe greu de imaginat. Bărbații aveau vârste cuprinse între 29 și 32 de ani.
Lunea aceasta, patru bărbați din Oklahoma și-au găsit sfârșitul în condiții greu de închipuit. Erau prieteni, doi dintre ei fiind chiar frați. Potrivit datelor furnizate de șeful poliției din Okmulgee, numele și vârstele lor sunt următoarele: Mark Chastain, 32 de ani, Billy Chastain, 30 de ani, Mike Sparks, 32 de ani și Alex Stevens, 29 de ani.
Cei patru bărbați ar fi plănuit să fure împreună o sumă care le-ar fi ajuns pentru multă vreme, după ce ar fi plecat de la casa lui Billy, pe biciclete. De atunci, cei patru nu au mai fost văzuți. Abia câteva zile mai târziu, un martor a spus că a văzut rămășițe umane în râul deep Fork. Ce au descoperit autoritățile acolo întrece orice scenariu de film horror.
(CITEȘTE ȘI: ”Boss-ul cazinourilor” demască jaful de la Loteria Română. ”300 de milioane de euro prejudiciu. Unde e dosarul ăla?!”)
Pare desprins din poveștile de groază, dar este un caz real! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu cei patru prieteni care voiau să comită un jaf
Vineri, anchetatorii le-au descoperit trupurile neînsuflețite ale celor patru bărbați, în râul Deep Fork. Abia luni li s-a confirmat identitatea. Conform anchetatorilor, se pare că prietenii au sfârșit tragic.
Trupurile lor au fost găsite cu împușcături. Detaliul șocant pe care l-au descoperit oamenii legii este că după ce au fost uciși, bărbații au fost dezmembrați, iar părți din trupurile lor nu au mai putut fi găsite, potrivit The New York Times.