Patru poliţişti au fost ucişi cu lovituri de cuţit, joi, în interiorul Prefecturii Poliţiei din Paris. Autorul, un angajat care a fost apoi lichidat de forţele de ordine, potrivit presei franceze şi AFP, citat de Agerpres.
Anchetatorii explorează în special pista unui conflict personal.
Bărbatul înarmat cu un cuţit a atacat mai mulţi poliţişti. Atacatorul, lichidat în curtea Prefecturii, lucra la Direcţia de informaţii a acestei instituţii.
Agresiunea a avut loc la începutul după-amiezii, în această clădire emblematică situată în centrul istoric, lângă Catedrala Notre-Dame.
Perimetrul din jurul Prefecturi poliţiei a fost încercuit şi echipaje de salvare s-au deplasat la faţa locului. Deocamdată, nu este cunoscut numărul exact de răniţi.
Ministrul de interne al Franţei, Christophe Castaner, care trebuia să se deplaseze în Turcia, şi-a amânat vizita şi s-a dus la locul atacului. El a fost însoţit de premierul Edouard Philippe.
Acest atac sângeros survine la o zi după o manifestaţie la care au participat mii de poliţişti la Paris, pentru „un marş al furiei”, o mobilizare inedită în ultimii 20 de ani, pe fondul situaţiei tulburi în care se află instituţia, cu o creştere a numărului de sinucideri şi o reformă a pensiilor. Potrivit organizaţiilor sindicale, circa 26.000 de persoane au participat la această mobilizare.
În Franţa numărul poliţiştilor este de aproximativ 150.000.
În timp ce motivaţiile atacatorului rămân deocamdată neclare, forţele de ordine figurează printre obiectivele recurente ale organizaţiilor jihadiste, printre care gruparea Stat Islamic.