Patru craioveni care așteptau tramvaiul în stație au ajuns, joi, la spital, după ce un șofer a pierdut controlul volanului si i-a lovit în plin. Conducătorul auto ar fi tras brusc de volan încercând să evite coliziunea cu o altă mașină careia ar fi trebuit să îi acorde prioritate. (VEZI ȘI: ACCIDENT GRAV ÎN CAPITALĂ! UN MOTOCICLIST A FOST CĂLCAT DE O MAȘINĂ)
„Un bărbat conducea un autoturism pe strada Petre Ispirescu, a virat la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, care circula pe Calea București.
Conducătorul autoturismului (de pe Calea București), pentru a evita impactul, a tras de volan și a intrat pe scuar, accidentând pietonii „, au explicat reprezentanţii IPJ Dolj.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând din data de 04.11.2019, circulația rutieră a fost închisă pe DN7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, județul Argeș) până la kilometrul 130+800 de metri (Cabana Bâlea Cascadă, județul Sibiu). Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional, dar şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment.
De asemenea, începând din data de 29 octombrie 2019 a fost închis tronsonul Rânca (kilometrul 34+800, județul Gorj) – Obârșia Lotrului (kilometrul 59+800, județul Vâlcea) al DN67C (Transalpina). (CITEȘTE AICI: ACCIDENT ÎNFIORĂTOR ÎN PRAHOVA! UN OM A MURIT, IAR ALTUL ESTE ÎN STARE GRAVĂ, DUPĂ CE MAȘINA ÎN CARE ERAU S-A IZBIT DE UN COPAC)
Până la data de 15.11.2019 se execută lucrări de dislocare a blocurilor de roci instabile de pe versanţi pe DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, pe tronsoanele kilometrice 198+300 metri – 200+645 metri şi 201+452 metri – 204, pe raza orașului Călimănești, judeţul Vâlcea, respectiv pe DN7C, pe tronsoanele kilometrice 2+800m – 3+300m și 5+800m – km 6+100 m. Astfel, între orele 06.00 şi 13.00, se închide circulația în reprize de 15 minute, pentru executarea lucărilor.
Pe sensul către capitală al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 120 – 111, în zona localităţii Perişoru, judeţul Călăraşi, se efectuează lucrări de mentenanţă a părţii carosabile. Din acest motiv, circulaţia este deviată de pe sensul către Bucureşti pe celălalt sens, iar traficul se desfăşoară pe o bandă pentru fiecare direcţie. Măsura este impusă până la data de 15.11.2019.