Patru femei injunghiate in doua zile!
Medicii spun ca victimele de ieri au avut noroc, pentru ca ranile sunt superficiale. In primul caz, tanara a fost atacata la orele pranzului. Fata era pe o strada din zona industriala a orasului, cand un barbat a lovit-o cu un cutit. „Ma duceam la medic si eram pe strada cand a venit unu’ la mine si mi-a zis sa nu ma mai leg de prietena lui. Apoi a scos un cutit si m-a injunghiat pe la spate. Dupa aceea a fugit”, a spus ea. La mai putin de doua ore, la 112 se anunta un nou caz: o femeie de 45 de ani zacea plina de sange pe o banca. Fusese atacata inainte de a intra in scara blocului in care locuia. Nici bine nu au demarat politistii cercetarile si in acest caz, ca o alta femeie a fost ranita cu un cutit pe o alta strada din oras. De data aceasta un barbat suspectat de atac a fost prins, insa anchetatorii sustin ca el nu are legatura cu toate cazurile.