Patru dintre cei nouă elevi ai Colegiului "Dimitrie Leonida" din Capitală ridicaţi miercuri de Poliţie după ce s-au încăierat cu săbii, cuţite şi bastoane telescopice au fost reţinuţi.
Doi dintre cei reţinuţi au vârsta de 17 ani, unul are 18 ani, iar al patrulea, 20 de ani. Ei vor fi prezentaţi Judecătoriei Sectorului 2, cu propunerea de arestare preventivă, potrivit Mediafax.
Aceleaşi surse au mai precizat că toţi cei nouă elevi duşi la audieri sunt urmăriţi penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, patru dintre aceştia fiind cercetaţi şi pentru port ilegal de armă albă.
Potrivit anchetatorilor, miercuri dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe o stradă din sectorul 2 a izbucnit un conflict la care au participat mai mulţi tineri cu vârste între 16 şi 20 ani, toţi elevi de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”.
În urma incidentului, patru dintre elevii implicaţi au ajuns la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, pentru îngrijiri medicale.
Conflictul a fost aplanat de către poliţiştii care au venit la faţa locului după ce un martor a sunat la 112.
Comisarul şef Cătălin Păştin, şeful Secţiei 9 Poliţie, a anunţat că la faţa locului au fost găsite obiecte contondente, bastoane telescopice, cuţite şi o sabie.
G.C.