Patru băimăreni au cultivat cannabis pe malul râului Lăpușel, în apropiere de Baia Mare. Ei au fost reținuți și sunt cercetați penal. Cei patru bărbați sunt suspectați de trafic de droguri de risc și deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu. (VEZI ȘI: CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ DE DROGURI! DE NECREZUT CE AU GĂSIT POLIȚIȘTII ÎN CASA TRAFICANȚILOR)
Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții la locuințele celor patru bărbați din Baia Mare, care au vârste cuprinse între 29 și 36 de ani, și au constatat că aceștia au înființat două culturi outdoor de cannabis pe malul râului Lăpuşel, pe care le-au recoltat, materia rezultată fiind uscată în sufrageria unui apartament, ambalată, iar ulterior comercializată către persoane din anturajul acestora.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în noaptea de 11/12.10.2019 inculpații au procedat la recoltarea uneia dintre culturile de cannabis, transportând întreaga masă verde rezultată cu un autoturism împrumutat, ulterior depozitând plantele recoltate (inflorescenţe şi frunze) într-un apartament aparţinând unui membru din familia unuia dintre inculpați, care a facilitat activitatea de depozitare punând la dispoziţia acestora cheile imobilului respectiv, în deplină cunoștință de cauză”, au precizat reprezentanții DIICOT.
Aproximativ cinci kilograme de substanță vegetală a fost ridicată de la cei patru maramureșeni, dar și o instalație destinată cultivării plantelor de cannabis indoor, precum și mai multe dispozitive utilizate la mărunţirea substanţei vegetale. (NU RATA: NEGOȚ CU DROGURI DE PE 33 DE TELEFOANE MOBILE. SUMA FABULOASĂ GĂSITĂ ASUPRA UNUI TRAFICANT DE CANNABIS DIN IAȘI)
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor patru inculpați, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.