Patronul firmei de taxi Sheriff, adus in prag de razboi de fratele sau. Celebrul interlop „Expres” a pus Giulestiul pe un butoi cu pulbere
Tensiunile au aparut la jumatatea acestei luni, dupa ce „Expres”, pe numele sau adevarat Marian Dumitru, s-a luat la bataie cu niste rivali, intr-o sala de jocuri de noroc electronice din Giulesti. „Expres” a scos un cutit, insa, desi inarmat, a fost batut mar, fiind internat de urgenta la spital. Ulterior, „Expres” si alte doua persoane au fost arestate preventiv. Scandalul nu a ramas fara urmari, apropiatii ambelor tabere pregatindu-se de razboi, mai ales ca liderii clanului „Serif” sunt cunoscuti pentru actiunile lor violente. In plus, „Expres” este cunoscut ca membru al gruparii „Giulesti”, specializata in furturi de bancomate si spargeri de societati comerciale.