Patroana fabricii de la Topoloveni a gasit reteta succesului in afaceri! Scoate milioane de euro din magiun
Bibiana Stanciulov este de o modestie rar intalnita printre oamenii de afaceri. Desi inregistreaza cifre de afaceri de milioane de euro, ea isi promoveaza in continuare magiunul doar cu fiica sa, Diana, iar ori de cate ori vine la targurile de produse traditonale nu se sfieste sa se aseze in spatele tejghelei si sa vanda produsul pentru care s-a zbatut timp de 10 ani. „Am cumparat fabrica de la Topoloveni ? Arges in 2001. Era totul o ruina, dar am dat pe ea 270.000 de lei, care echivalau atunci cu circa 90.000 de dolari, bani cu care puteai cumpara trei-patru apartamente. Am investit enorm in aceasta fabrica, an de an cate doua milioane de euro, iar roadele au inceput sa apara. Dar inceputul a fost greu”, ne-a marturisit Bibiana Stanciulov. Ea ne-a spus ca, initial, au fabricat magiunul si l-au vandut la butoi, mai ales la export, in Germania si Austria. In urma cu cativa ani, un sofer care se intorsese de la Viena i-a aratat un borcan de magiun pe eticheta caruia era trecuta firma catre care exporta fabrica de la Topoloveni, iar pretul era de 10 euro. „Atunci ne-am gandit ca, decat sa dam magiunul vrac, pe bani putini, mai bine il vindem la borcane. Aceasta a insemnat investitii suplimentare, multe zile si nopti de munca pentru prezentare si promovare, dar merita”, ne-a spus „regina magiunului”, cum mai este numita patroana de la Topoloveni. Ea ne-a dezvaluit ca magiunul sau este pe lista de alimente, dar si de medicamente naturiste a militarilor NATO, dar si a multor tari din UE. Totodata, produsul este prezent atat in camarile Casei Regale din Romania, cat si in cele ale politicienilor. Printre acestia se numara Daciana si Victor Ponta, care in fiecare toamna iau cate un bax de magiun si de zacusca de la Topoloveni. Mai nou, Bibiana Stanciulov si-a propus sa scoata pe piata produse inedite: dulceturile fara zahar. „Am produs deja, dar in cantitati mai mici, insa vrem sa trecem la productia industriala a dulceturilor fara zahar din capsuni, afine, cirese negre, gutui si visine”, ne-a dezvaluit femeia de afaceri. Ea ne-a mai spus ca magiunul ambalat in borcane a intrat pe piata UE, iar anul viitor vrea sa vanda 700.000 de borcane cu sapte euro bucata, ceea ce ar aduce fabricii din Topoloveni un profit brut de aproape cinci milioane de euro.