Antrenorul de tenis al Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, a făcut primele declarații, după ce jucătoarea a fost suspendată pentru dopaj. Bărbatul a oferit câteva explicații și a mărturisit care sunt planurile de viitor luând în considerare situația actuală.
În ultima perioadă, Patrick Mouratoglou a fost acuzat de faptul că i-ar fi furnizat Simonei substanțe ce au făcut-o să pice testul doping la US Open 2022. Bărbatul a preferat să nu comenteze acuzațiile care i s-au adus până acum.
Patrick Mouratoglou nu s-a mai putut abține și a răbufnit pe Instagram, după ce a fost acuzat că din vina sa, Simona Halep ar fi fost testată pozitiv cu Roxadustat. Această substanță nu se găsește în România și ar fi fost consumată în momentul în care jucătoarea de tenis a mers la antrenamente în Franța, la Academia pe care antrenorul său o deține.
În postarea de pe contul său oficial de Instagram, antrenorul de tenis menționează faptul că a rămas uimit în momentul în care a aflat despre rezultatul testului Simonei Halep. Acesta susține că în toată cariera sa nu a avut parte de o astfel de problemă, deși, activează în lumea tenisului de mai bine de 30 de ani.
„În primul rând, vreau să spun că echipa noastră este în stare de șoc, încă de când Simona ne-a informat în legătură cu testul doping de la US Open. În aproape 30 de ani de muncă, în care am lucrat cu sute de sportivi profesioniști, nu am întâlnit niciodată o asemenea situație.
Apreciez că mulți dintre oamenii din tenis care au lucrat cu Simona sau care o cunosc personal au vorbit. Vreau să le mulțumesc acestor oameni pentru că au exprimat puternic, într-un moment atât de important, că Simona este o femeie cu principii, cu valori. Cuvintele lor formează un mesaj puternic, cu care sunt de acord”, a explicat Patrick Mouratoglou.
În cadrul aceleiași postări, antrenorul Simonei Halep a menționat faptul că a preferat să păstreze tăcerea în ceea ce privește acuzațiile care i s-au adus. Astfel, este hotărât să se dedice 100% pentru a demonstra faptul că jucătoarea de tenis nu a folosit niciodată în mod voit substanțe care să o ajute sau să îi ofere un avantaj în timpul competiției.
„De când Simona a fost testată pozitiv, am preferat să rămân tăcut. Prioritatea mea a fost să-mi canalizez toate energiile pentru a o ajuta și a o susține în demersul de a demonstra adevărul.
Știind-o pe Simona atât de bine, pot să asigur că e un model în ceea ce privește integritatea. Este complet împotriva oricărei forme de doping și știu că nici măcar nu i-a trecut în minte vreodată să ia o substanță interzisă. Am încredere în ea 100%. Împreună, vom lupta să demonstrăm adevărul”, a mai explicat antrenorul de tenis al Simonei Halep.