Patricia Kaas va fi insotita la Bucuresti de doi bodyguarzi si va avea la dispozitie doua limuzine

De: Cancan
Publicat: 20/06/2013 | 20:21

Se pare ca diva franceza nu a avut pretentii mari in ceea ce priveste backstage-ul.

Astfel, Patriciei Kaas ii vor fi puse la dispozitie sapte incaperi pentru ea si echipa sa – muzicieni, dansatori, echipa de productie, management, precum si pentru garderoba.

Desigur, alaturi de ea, in backstage, va sta si catelusa Tequila, de care artista nu se desparte niciodata, uneori acesteia fiindu-i permis chiar accesul pe scena.

In camera special amenajata pentru artista vor fi aduse flori si plante decorative, canapele si oglinzi mari, scaune, mese de machiaj si altele.

Pentru backstage, artista a solicitat fructe proaspete. Se pare ca aceasta apreciaza foarte mult si dulciurile, pe lista gustarilor regasindu-se prajiturile si ciocolata.

In timp ce muzicienii sai vor degusta cateva doze de bere si vin, artista va avea la dispozitie apa plata, Coca Cola, lapte, ceai si cafea.

Pe tot parcursul sederii la Bucuresti, artista va fi insotita de doi bodyguarzi, deplasarea acesteia si a managementului sau prin Capitala realizandu-se cu doua limuzine clasa E si clasa C de la Mercedes.

Concertul de duminica de la Bucuresti face parte din turneul de promovare a albumului „Kaas chante Piaf”, ce comemoreaza 50 de ani de la moartea cunoscutei artiste Edith Piaf.

Pentru concert se mai gasesc bilete la Sala Palatului, magazinele Biletoo din Unirea Shopping Center si Cinema Patria, magazinele Flanco, Diverta, Muzica, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, librariile Adevarul si Eminescu, Palatul National al Copiilor si Statia de Metrou Unirii 1.

Vanzarea online se inchide joi noapte. Nascuta in 1966 in Forbach – un oras din nord-estul Frantei -, intr-o familie simpla, Patricia Kaas a crescut ascultand piesele inegalabilei Edith Piaf, muzica ce mai tarziu a determinat-o sa isi construiasca propria cariera.

Celebra si adulata in toata lumea, cu o cariera impresionanta de peste 25 de ani, Patricia Kaas a realizat un material discografic de exceptie pentru a aduce un tribut in stil propriu legendarei Edith Piaf.

Kaas a lansat de-a lungul timpului melodii celebre precum „Mon mec a moi” si „Mademoiselle chante le blues” si si-a castigat milioane de fani.

Lansarea albumului „Kabaret”, in 2008, i-a propulsat cariera, fiind vandut in peste 47 de tari, in mai mult de 16 milioane de copii.

Patricia Kaas a cochetat si cu marele ecran, in 2002 primind primul sau rol important – in filmul „And now… Ladies & Gentlemen”. In 2011 si-a lansat cartea autobiografica „L’Ombre de ma Voix” („In umbra vocii mele”).

Miercuri, artista a concertat la Iasi, iar de la Bucuresti Patricia Kaas va merge la Cluj-Napoca, unde va sustine un concert luni, la Sala Sporturilor.

R.N.