Păţania unui parlamentar din Vaslui! Ce a văzut în momentul în care a deschis Facebook-ul: „Eu nu am cerut nimic”

De: Cancan
Publicat: 02/10/2013 | 18:31

Deputatul PSD de Vaslui Adrian Solomon a depus o plângere prin care sesizează că persoane necunoscute i-au creat, în ultimele luni, două conturi false pe Facebook, astfel că procurorii DIICOT au început o anchetă în acest sens.

Parlamentarul vasluian susţine că respectivele pagini de pe cea mai cunoscută reţea de socializare din lume îi afectează grav imaginea personală, în condiţiile în care el nici măcar nu are cont pe vreo astfel de reţea.

„Cei care au creat aceste conturi, unul în luna mai şi celălalt în vară, pot oricând să intre în legătură cu soţia, de exemplu, sau cu prietenii mei şi să inventeze tot felul de lucruri false despre mine care să-mi aducă grave prejudicii de imagine. Este clar furt de identitate, mai ales că pe acele conturi mi-a fost postată fotografia mea de pe site-ul Camerei Deputaţilor. Într-o bună zi mă voi trezi că vor cere şi şpagă cuiva, în numele meu, prin intermediul reţelei de socializare. De aceea, eu nu am cerut nimic altceva decât să fie identificate aceste persoane şi să fie trase la răspundere”, a declarat deputatul Adrian Solomon, pentru Mediafax.

Iniţial, plângerea parlamentarului vasluian a fost analizată de către Poliţia Judeţeană Vaslui, care şi-a declinat competenţa în acest caz în facoarea DIICOT.

Preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene Vaslui a PSD, Adrian Solomon este la al doilea mandat de deputat, pe Colegiul Uninominal nr. 4 Vaslui, aferent municipiului Bârlad.

G.C.