Paszkany are interzis la divort!
Anuntat cu surle si trambite la inceputul anului 2009, divortul dintre Arpad Paszkany si sotia sa, Kinga, nu s-a produs nici pana in ziua de azi. Pe rolul instantelor clujene nici macar nu a fost intentat un astfel de proces de catre niciunul dintre cei doi soti.
Apropiatii lui Arpi spun ca nici nu va fi. Iar explicatia este simpla: bossul de la CFR nu este lasat sa divorteze de tatal sau, Arpad Paszkany senior, cel care a lucrat in Germania si i-a deschis calea in afaceri fiului sau. Batranul nu vrea ca Arpi sa piarda jumatate din averea pentru care a muncit din greu, adica vreo 30 de milioane de euro, printr-un divort. Cei doi Paszkany au insa grija sa nu-i lipseasca nimic Kingai Paszkany, care se ocupa si de cei doi copii rezultati din casnicia de 20 de ani.
Ea s-a mutat intr-o alta casa detinuta de Paszkany, conduce o limuzina Mercedes si isi petrece concediile in locuri luxoase din strainatate. De altfel, sotia a fost liantul prin care Paszkany a ajuns in actionariatul companiei TriGranit, unde unchiul ei ocupa o functie importanta.
Acesta si-a cam luat mana de pe Arpi, dupa ce i-a dezonorat nepoata, dar afacerile raman afaceri si legatura nu este complet deteriorata. Paszkany isi vede copiii periodic, iar pe baiat a inceput sa-l duca pe stadion, acolo unde il insotea si sotia inainte de despartire. Insa, la dineurile clubului de fotbal, Paszkany apare alaturi de iubita sa actuala, Anamaria Feher, cu 19 ani mai tanara decat el si cu care locuieste acum in casa in care Arpi a stat cu Kinga.