Pașaportul devine obligatoriu la intrarea în Marea Britanie. Măsura este valabilă inclusiv pentru minori
Pașaportul devine obligatoriu la intrarea în Marea Britanie. Măsura, care a intrat astăzi în vigoare, este valabilă inclusiv pentru minori.
Cei care își doresc să ajungă în Marea Britanie în scop turistic sau din alte motive nu vor mai putea intra în țară cu buletinul, ci doar cu pașaportul. Această nouă măsură este valabilă pentru toţi europenii, inclusiv pentru minori, iar paşaportul este necesar să fie valabil pe toată perioada călătoriei pe teritoriul britanic.
Există însă şi trei excepţii de la această regulă. Atunci când călătorul deţine un permis valid de muncă transfrontalier, este autorizat să primească îngrijiri de sănătate în Regatul Unit sau deţine un permis familial printr-un program UE prin care se duce la familia sa.
Numai în aceste trei cazuri, cartea de identitate este suficientă pentru trecerea frontierei în Regat. În privinţa unor sejururi mai lungi de jumătate de an, în funcţie de motivul călătoriei, călătorii sunt obligaţi să ceară o viză autorităţilor britanice. Măsura a fost luată în contextul încheierii tranziţiei post-Brexit pe 31 decembrie 2020.