Parlamentul a votat creșterea pensiilor cu 40%. PNL anunță că va ataca legea la CCR. Propunerea PSD a trecut cu votul UDMR
Parlamentul a votat marți majorarea pensiilor cu 40%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare. Victoria PSD a fost posbilă doar cu ajutorul UDMR-ului. De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate și adoptate de plen, ar trebui majorate și salariile profesorilor din acest an, iar autoritățile locale ar urma să primească mai mulți bani.
Plenul reunit de marţi a eliminat un amendament admis inițial de comisiile pentru buget, la solicitarea grupurilor parlamentare ale UDMR. Este vorba despre modificarea care spune că „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din Produsul Intern Brut”, scrie News.ro.
Amendamentul admis în raportul de adoptare al comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului fusese propus de senatorul PSD Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanţe în Guvernul Dăncilă.
Prin urmare, în forma adoptată de Legislativ, rămâne valabilă varianta propusă prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 care arată că: „plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârşitul anului 2020, este de 44% din Produsul Intern Brut”.
Ce alte măsuri sunt prevenite în lege
Conform proiectele de lege privind rectificarea bugetară în forma amendată de PSD pensiile urmează să crească cu 40%. Un alt amendament al PSD este cel prin care au fost crescute sumele repartizate unităţilor administrativ teritoriale cu un miliard de lei.
De asemenena, pentru municipiile reşedinţă de judeţ este alocată suplimentar suna de 500 milioane lei, care va fi repartizat egal autorităţilor locale, fără a se ţine cont de culoarea politică.
Parlamentarii au alocat, de asemenea, o sumă suplimentară de 67 milioane de lei pentru Ministerul Agriculturii, destinată finanţării Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.
Toate amendamentele adoptate au fost propuse de PSD și urmează să fie adoptate sau nu de președintele Klaus Iohannis.
Reacția PNL și a lui Ludovic Orban
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat încă de la dezbaterile din plen că liberalii vor ataca la CCR proiectele adoptate de Legislativ.
Nu rata: Anunțul făcut de Ministrul Muncii! Ce se întâmplă cu pensiile speciale
„Încă o dată, PSD a arătat că este dușmanul României. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia ce-am depășit-o. Să votezi, în condițiile unei contracții economice care a dus la o lipsă de venituri, majorări de 6,7% din PIB, fără existența niciunui venit suplimentar, demonstrează că PSD este, de fapt, inamicul public numărul 1 al României și al economiei românești”, a spus Ludovic Orban.