Parintii Silviei Chifiriuc s-au baricadat in casa de rusinea satenilor
INDIFERENTA. Silvia si Petre nu tin legatura cu Georgian POCINOG. Cele doua victime ale lui Chifiriuc vor suferi interventii neurochirurgicale Parintii Silviei Chifiriuc, care traiesc separati, s-au baricadat in case si nu vor sa vorbeasca nici macar cu vecinii, dupa ce fiul lor, Georgian, a bagat in spital doi barbati. „Si-a legat poarta cu un lacat. Nu mai intra nimeni, nu mai iese nimeni”, a spus Maria Butnarasu, vecina lui Haralambie Chifiriuc, din satul Tudor Vladimirescu, judetul Botosani. Si mama lui Chifiriuc refuza sa discute cu lumea si nu a mai fost vazuta de vecini de cateva zile bune. Georgian Chifiriuc, care saptamana trecuta a bagat in spital doi vecini pe care i-a lovit cu toporul in cap, va fi retinut in scurt timp de procurorii botosaneni pentru vatamare corporala grava sau tentativa de omor. Acestuia i s-au intocmit deja doua dosare, unul pentru contrabanda si unul pentru posesia si folosirea armelor albe, urmand sa-i fie intocmit un alt dosar. „Deocamdata nu stim daca o sa fie incadrat la tentativa de omor sau vatamare. Depinde foarte mult si de rezultatele medicilor legisti de la Iasi, pe care le vom avea in momentul in care victimele vor fi externate”, a spus prim-procurorul Nicoleta Arpinte, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Saveni.
Victimele, inca in stare grava, vor sa-l dea in judecata
Cei doi raniti se afla in continuare la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, unde urmeaza sa fie operati. Medicii spun ca starea lor este grava si sunt rezervati in privinta evolutiei lor. Constantin Biciusca are dese stari de ameteala, iar Mihai Trufin are dureri din cauza ca doua bucati de craniu ii apasa pe creier. „O sa-l dau in judecata. Nu vreau daune morale de la el, desi mi-a furat salariul din buzunar”, a spus acesta. (E.N., C.L.S.)