Părinții Otiliei Bilionera nu au venit la cununia civilă a artistei. „Din partea mea au fost doar impresara și soțul ei”
A venit momentul mult așteptat pentru Otilia Bilionera. Artista și-a văzut visul devenit realitate și a spus ”DA” unei noi vieți alături de soțul ei. Turcul Bekir Ali a reușit să o ducă în fața ofițerului stării civile, însă de la eveniment au lipsit cele mai impotante persoane din familia cântăreței. Care este, de fapt, motivul pentru care mama și tatăl Otiliei nu au venit la cununia civilă din Turcia.
Recent, Otilia Bilionera și Bekir Ali au spus ”DA” unui nou început din viața lor. Evenimentul a avut loc în Turcia, țara natală a bărbatului și locul unde se află familia și prietenii acestuia, însă de la eveniment au lipsit rudele artistei.
Părinții Otiliei Bilionera nu au fost prezenți la cununia civilă
Otilia Bilionera a fost cerută în căsătorie în urmă cu nici trei luni. Pe principiul ”bate firul cât e cald”, iată că turcul de care s-a îndrăgostit nu a stat mult pe gânduri și a dus-o pe artistă în fața ofițerului stării civile.
Evenimentul a avut loc în Turcia, țara de origine a lui Bekir Ali, departe de ochii curioșilor. Pentru că nu avea cum să nu împărtășească un astfel de moment, Otilia a postat o imagine pe rețelele de socializare, unde apare alături de proaspătul ei soț.
Potrivit artistei, cununia civilă nu a fost planificată, iar decizia a fost una spontană, de pe o zi pe alta. Tocmai din acest motiv părinții Otiliei nu au putut să ajungă la eveniment. Întâmplarea a făcut ca impresara artistei și soțul ei să fie prezenți, din partea ei, totodată având și rolul de martori.
„A fost doar o cununie civilă. Ne-am hotărât cu două zile înainte. A fost ceva spontan. Nu am avut timp să organizez nimic. Noroc că s-a nimerit să fie acolo managera mea cu soțul ei, din partea mea, ei au fost martorii. În rest, a fost familia lui. Din păcate, părinții mei nu am avut cum să îi aduc într-un timp atât de scurt. Tata nici nu era în țară”, a mărturisit Otilia Bilionera pentru un post de televiziune, potrivit Spynews.ro.
Otilia Bilionera face nuntă dublă
După ce a primit inelul de logodnă, Otilia a ajuns rapid la oficializarea relației, însă marea petrecere se pare că va fi una grandioasă. Dacă evenimentul de zilele acestea a avut loc spontan, fără aranjamente și pregătiri, Otilia are planuri mari pentru marea petrecere de anul viitor. Încă nu s-a gândit la rochia de mireasă sau la viitoarea locație, însă știe sigur că invitații nu vor uita niciodată nunta ei, mai ales că, potrivit artistei, vor fi organizate două nunți, una în România și una în Turcia.
„El vrea acolo, conform tradițiilor lui. (…) Aș face acolo pentru el și una aici, pentru mine, cu tradițiile mele moldovenești. Eu sunt o tradiționalistă. Țin foarte mult la tradiții și vreau o nuntă cu furatul miresei, cu jocul găinii, cu cozonac. (…) Eu îmi doresc copii, nu fug de responsabilitate”, a mai spus Otilia.