Părinții Biancăi Drăgușanu au redeschis divorțul după… 26 de ani!
Bianca Drăgușanu este cunoscută de o țară întreagă, așa că nimic din ceea ce se întâmplă în viața ei nu este un secret. Așa cum știm, vedeta nu a avut parte de copilărie și adolescență perfecte, căci părinții săi s-au separat de când ea și sora ei erau mici. Apoi, divorțul s-a pronunțat în 1998 când Bianca era o adolescentă de 16 ani. Mama Biancăi și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, iar fiecare a mers pe drumul lui. Acum, după 26 de ani de la divorț, părinții Biancăi Drăgușanu au redeschis procesul! Incredibil care este obiectul și motivul pentru care vor ajunge în instanță. CANCAN.RO are, ca de obicei, toate detaliile!
Părinții Biancăi Drăgușanu s-au separat în 1995, pe vremea când Bianca avea 13 ani, iar divorțul s-a pronunțat în 1998. La acea vreme blondina și sora ei erau niște adolescente, iar vestea le-a devastat. Cu toate că mama fetelor, Madi, a solicitat custodia copiilor, cel care a primit dreptul de a le crește a fost tatăl, Radu Drăgușanu, cunoscut ca Jimy. Mama vedetei și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, iar Bianca și Oana au crescut împreună cu tatăl lor. Lucrurile dintre Madi și Radu Drăgușanu păreau că luaseră o întorsătură frumoasă. Bianca i-a avut pe ambii părinți invitați la nunta ei cu Victor Slav în anul 2013. Cei doi părea că au îngropat orice secure a vreunui război, iar totul decurgea normal. Numai că, în urmă cu câteva săptămâni, mama Biancăi Drăgușanu, Madi, l-a acționat pe tatăl fiicelor sale în instanță.
(CITEȘTE ȘI: CE NOTĂ A LUAT BIANCA DRĂGUȘANU LA EXAMENUL DE BACALAUREAT)
Mama Biancăi Drăgușanu l-a acționat pe tatăl vedetei în instanță
Pe portalul instanțelor de judecată, Madi Dragoș este în calitate de petent, iar tatăl Biancăi, Radu Drăgușanu Calintir este în calitate de intimat. Mama Biancăi a deschis proces fostului soț, obiectul fiind „îndreptare eroare materială lămurire dispozitiv – împărţire bunuri”. Așadar se pare că nici după 26 de ani de la divorț, cei doi nu au terminat partajul. Aceștia ar mai avea bunuri de împărțit. Procesul a fost redeschis la începutul lunii martie a acestui an, însă până acum a fost amânată decizia instanței. Următorul termen va avea loc joi, 4 aprilie la judecătoria Hunedoara.
Nu știm exact ce bunuri ar mai avea cei doi părinți de împărțit după 26 de ani de la divorț, dar ne amintim că Bianca Drăgușanu spunea că ea și sora ei au crescut într-o singură cameră. Bianca a susținut că dormea alături de tatăl ei în pat, iar lipsurile erau la ordinea zilei pentru ea și sora ei. Mama Biancăi Drăgușanu și-a refăcut viața alături de un alt bărbat cu care s-a și căsătorit. Pe vremea când era doar o adolescentă, vedeta a spus că și-a judecat aspru mama pentru decizia de a își reface viața atât de repede.
(VEZI ȘI: MAMA BIANCĂI DRĂGUȘANU S-A ANGAJAT ÎN BUCUREȘTI. IREAL CE JOB ARE ȘI CÂȚI LEI PRIMEȘTE SALARIU LUNAR)
Cu ce s-a ocupat mama Biancăi Drăgușanu, după ce s-a mutat în București și cât câștigă acum
Ulterior, cele două s-au împăcat, iar Madi s-a mutat în București pentru a fi alături de fetele ei și de nepoate. Mama Biancăi Drăgușanu a lucrat ca expert la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara. În urmă cu trei ani, ea și colegii de muncă au dat în judecată instituția, din cauza salariilor neprimite. Ulterior, aceasta s-a mutat în București. A lucrat la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței din Muncă din Sectorul 2 al Bucureștiului, unde primea un salariu de 5442 de lei. Acum trei ani, femeia a ieșit la pensie pentru a avea mai mult timp pentru creșterea nepoților ei. Doamna Madi are trei nepoți, o nepoțică de la Bianca și alți doi de la Oana. Acum, Bianca Drăgușanu se înțelege bine și cu tatăl vitreg, pe care fiica sa, Sofia îl strigă „bunicule”.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.