Părinţi sau călăi? Un băieţel de opt ani a mâncat nisip de foame, pentru că era hrănit doar cu apă
Cei doi părinţi au adoptat un copil în urmă cu mai mulţi ani, dar tratamentul la care l-au supus este departe de a fi numit părintesc. Timp de câteva luni bune, micuţul, acum în vârstă de opt ani, a fost obligat să bea doar lichide, în timp ce era la masă, iar părinţii lui se hrăneau in mod normal. Mai mult, pentru a se asigura că băiatul nu va fura mâncare de foame, ei l-au închis într-o pivniţă şi au pus la ieşire un sistem de alarmă care îi avertiza imediat dacă victima vrea să fugă.
Astfel, copilul a ajuns să aibă greutatea unui băiat de patru ani, fiind nevoit să-şi mănânce propria vomă sau nisip. Cuplul mai are un copil biologic, dar deocamdată nu se ştie dacă şi el era supus aceluiaşi tratament.
Totul a fost descoperit în momentul în care femeia l-a dus pe băiat la spital, spunând că vomită sânge pentru că obişnuişte să înghită obiecte. Doctorii au observat însă că este subnutrit, iar copilul le-a povestit ulterior toate chinurile prin care a trecut.
Micul pacient a rămas internat in spital şi urmează acum un tratament pentru a ajunge la o greutate normală.
Femeia a recunoscut că ea şi soţul ei au dormit, timp de un an, la uşa camerei în care stătea copilul, de teamă ca acesta să nu fure mâncare. Mai mult, ea nu se simte vinovată pentru ce a făcut şi spune că i-a aplicat copilului pedepse „tradiţionale” şi că a fost obişnuită să apeleze la medic doar în situaţii „serioase”.
Cazul a intrat în atenţia autorităţilor, iar părinţii copilului riscă ani buni de închisoare pentru faptele lor.