Pare o tânără obişnuită, dar suferă de o boală rară din cauza căreia are dureri cumplite: „Un om normal nu ar putea suporta”

De: Cancan
Publicat: 28/11/2017 | 19:53

Pe nume Paige Howitt, aceasta a fost diagnosticată în 2015 de către medici, atunci când aceştia au descoperit cauza pentru care tânără experimentează dureri tot mai mari. Boala de care Paige suferă se numeşte „Sindromul de durere regională” şi a fost de cele mai multe ori comparată cu durerile pe care o femeie le trăieşte în timpul naşterii.

De asemenea, când începe să aibă crize foarte mari, Paige se asigură că are la îndemână un frigider în care şi-a depozitat numeroase pungi cu gheaţă. Totodată, aceasta doarme cu o pernă specială pe care o folosesc şi femeile însărcinate.

„Un om normal nu ar putea suporta atâta durere. Doarme doar patru ore pe noapte din cauza durerilor”, au spus apropiaţii tinerei, potrivit mirror.co.uk. Mai mult, din cauza durerilor ea are de multe ori şi senzaţia că e „arsă de vie”, iar pielea i se înroşeşte foarte tare.

Paige speră acum să poată aduna suma de 25 de mii de lire pentru a putea să îşi achiziţioneze un aparat special care emite oxigen. Tânăra urma un tratament similar, dar din cauza preţului extrem de mare, a trebuit să renunţe rapid la această variantă. În plus, de multe ori nu se putea deplasa până la clinica din Wolverhampton, acolo unde putea să primească tratamentul, pentru că pe drum începea să aibă câte o criză.