Pare începutul unui banc, dar e cât se poate de real! Două vaci, un bou și un măgar au ieșit la plimbare prin centrul Aradului
Dacă proprietarul celor patru animale nu ar fi fost amendat cu 500 de lei, întâmplarea cu patrupedele care au ieșit la promenadă prin centrul Aradului l-ar fi amuzat chiar și pe el.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri, de Primăria Arad, patru animale au fost observate, la primele ore ale dimineții, în timp ce se plimbau nestingherite chiar prin zona centrală a orașului.
„Marea evadare”
Este vorba de două vaci, un bou și un măgaruș, care au fost capturați de polițiștii locali, iar mai apoi închiși într-un țarc improvizat, aflat pe strada Șoimului, din cartierul arădean Grădiște. Ca niște patru prieteni adevărați, cele patru animale au rămas împreună după ”marea evadare” și s-au plimbat agale pe străduțe și au traversat străzile tot nedespărțiți.
Amendă de 500 de lei
“Între timp s-a acţionat în vederea identificării propietarului. Acesta a declarat că animalele erau închise într-un ţarc amenajat în zona Pieţei Obor”, a arătat Primăria Arad.
Proprietarul celor patru animale a fost sancționat de către polițiștii locali cu o amendă în valoare de 500 de lei.
În final, vacile, boul și măgărușul au fost predate proprietarului.