Sentinţă definitivă perfectă pentru unul dintre membrii clanului Corduneanu, Petronel. Acesta a fost achitat, miercuri, de Curtea de Apel într-un dosar de crimă organizată, cu toate că, în primă instanţă, primise 14 ani de închisoare cu executare. (VEZI ŞI: Lovitură pentru clanul Cordunenilor! Unul dintre şefi, reţinut)
Corduneanu a fost achitat pentru constituire de grup infracţional organizat pe motiv că fapta nu există, în timp ce, pentru alte două infracţiuni de şantaj, instanţa a constatat prescripţia faptelor.
Celălalt inculpat din dosar, Marian Tiugă, a primit o pedeapsă finală de nouă ani de închisoare cu executare, faţă de 18 cât stabilise prima instanţă. (NU RATA, PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: Martorii care ar fi trebuit să-i „înfunde” pe Corduneni au dispărut)
Cei doi au fost trimişi în judecată în august 2013, fiind acuzaţi că ar fi coordonat reţeaua de hoţi a clanului Corduneanu, care, din 2002 şi până în 2009, a acţionat în zeci de ţări europene. „Limitându-ne strict la documentele din dosarul de urmărire penală rezultă că din România către finanţarea activităţii a ieşit suma de 70.284 de euro, iar beneficiile au fost în cuantum de 1.650.000 de euro. Cu privire la amplitudinea acestei activităţi se observă că ea presupune fluctuaţia celor implicaţi pe un areal ce cuprinde aproximativ 34 de ţări“, spuneau procurorii în rechizitoriu.
Pentru probarea acuzaţiilor din prezentul dosar procurorii ieşeni au colaborat cu autorităţi judiciare din mai multe ţări europene, dar şi cu Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite ale Americii. (VEZI ŞI: Inima interlopului cedează! Ultima oră: Costel Corduneanu, luat din nou cu salvarea. Cum i-a şocat pe medici)
CRISTI SANDU