Papusa cu infatisarea unei femei rome, lansata la Sibiu de Ziua Internationala a Romilor
Aproximativ 200 de romi au participat, sambata, la Sibiu, la o serie de manifestari organizate cu ocazia Zilei Internationale a Romilor.
Ei au participat de dimineata la slujba, iar in jurul pranzului au plecat de la casa autointitulatului rege al romilor Florin Cioaba catre centrul orasului, trecand pe la raul Cibin, in care au aruncat coronite de salcie, pentru a-i omagia pe romii ucisi in timpul Holocaustului.
„In cele mai mari capitale ale lumii, astazi (sambata – n.r.) se vor arunca coronite de flori in memoria celor care au murit in timpul Holocaustului. Se implinesc 41 de ani de la prima astfel de manifestare care a avut loc la Londra. Si noi astazi ii comemoram pe cei care au fost ucisi in lagare, peste un milion de romi. Dar astazi este si o zi de protest fata de discriminarea romilor, lucru care se intampla in intreaga Europa. Suntem cetateni europeni si vrem sa avem drepturi egale peste tot. Nu vrem sa fim cetateni second-hand”, a declarat Florin Cioaba.
De la raul Cibin, romii au mers la pas, cu muzica traditionala cantata la chitara de un admirator al legendarului Elvis Presley.
Din loc in loc, femeiele au incins dansuri tiganesti, lucru pe care l-au facut si in Piata Mare a Sibiului, in fata Primariei, unde au fost fotografiate de zeci de turisti.
Momentul pe care Florin Cioaba l-a considerat cel mai important a fost lansarea oficiala a unei papusi cu chipul unei femei rome, care va ajunge, prin donatie, la gradinite, dar va putea fi si cumparata contra sumei de maximum 150 de lei, aceasta fiind una dintre formele prin care romii doresc sa lupte impotriva discriminarii.
„Am incercat sa o facem sa semene cu femeile rome, sa aiba tenul colorat, parul bogat, impletit… Stim ca mamele le spun copiilor sa fie cuminti ca vin tiganii si, cand vad o femeie imbracata traditional, le e frica. Dar ajungand papusa in casa lor, la gradinita lor, se sparge acest zid al discriminarii. Noi vrem sa donam cateva papusi si la gradinite”, a declarat Florin Cioaba.
Papusa este imbracata in haine traditionale tiganesti si are banuti in plete si la batic.
Potrivit sursei citate, papusa va purta numele Lulica, dupa bunica decedata a lui Florin Cioaba, despre care toti romii au numai cuvinte de lauda.
Cioaba a spus ca designul papusii a fost realizat de nepotul sau, care este elev la Liceul de Arta din Sibiu.
Aceste papusi sunt facute la Arad, iar costumele sunt realizate manual.
Deocamdata, ele pot fi cumparate de la un magazin al romilor din Sibiu.