Papură se teme de UTA: „E o echipă incomodă!”
Corneliu Papură, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului pe care elevii săi îl vor susține astăzi de la ora 19:00 în epilogul rundei a 13-a la Arad cu UTA, că se așteaptă la un meci dificil.
Cu toate că pe teren propriu arădenii nu impresionează, având o singură victorie în acest campionat, tehnicianul oltenilor a spus că „alb-roșii” formează o echipă incomodă, dar speră ca jucătorii săi să reuşească să îi desfacă apărarea lui Laszlo Balint şi să marcheze.
„Întâlnim o echipă foarte bine organizată, care a avut rezultate destul de bune. Numai dacă ne gândim la meciul lor cu CFR Cluj, apoi şi în cel cu FCSB s-au ţinut destul de bine până în minutul 60. Pentru că FCSB nu şi-a creat ocazii vreo 50 de minute. UTA e o echipă incomodă, iar dacă vrem să câştigăm trebuie să intrăm concentraţi pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu. Trebuie să reuşim să-i desfacem şi să ne creăm ocazii. Sperăm să găsim soluţiile pentru a înscrie. Noi ne temem de orice echipă, trebuie să arătăm respect dacă vrem să câştigăm. Fiecare meci e foarte important. În momentul în care vrei mai mult decât ai realizat anul trecut trebuie să tratezi fiecare meci cu aceeaşi atitudine şi concentrare. Sperăm să dăm totul pe teren”, a declarat Papură.
Cu o victorie astăzi la Arad, în fața formației clasate pe locul 7 cu 17 puncte, oltenii urcă pe primul loc în Liga 1, oltenii urmând a profita de eșecul FCSB din „Gruia” cu CFR Cluj.
Partida UTA – Universitatea Craiova va avea loc astăzi de la ora 19:00, jocul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.
Program etapa a XIII-a
FC Botoșani – Astra Giurgiu 1-1
Dinamo – Politehnica Iași 4-1
Gaz Metan Mediaș – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-3
Chindia Târgoviște – Viitorul Constanța 1-1
Academica Clinceni – FC Argeș 1-0
FC Hermannstadt – FC Voluntari 3-2
CFR Cluj – FCSB 2-0
Luni, 14 decembrie
ora 20.30 UTA Arad – Universitatea Craiova