Papură a revenit cu o remiză pe banca oltenilor: „Am pierdut două puncte!”
Corneliu Papură, antrenorul principal al formației Universitatea Craiova, a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au terminat-o nedecis în deplasare cu FC Botoșani, scor 0-0, că rezultatul nu este echitabil.
Tehnicianul care a revenit cu o remirză pe banca oltenilor, înlocuindu-l pe Cristiano Bergodi, italianul despărțindu-se de Universitatea din cauza unor probleme personale, a declarat că după aspectul jocului elevii si ar fi meritat toate cele trei puncte puse în joc,
„Consider că puteam și meritam să marcăm. Nu știu dacă și câștigam jocul, dar puteam să înscriem 1-2 goluri. Am avut destul de multe situații de a marca. Așteptam și eu să văd jucătorii într-un joc, nu îi simțisem, nu știam ce potențial au. La fotbal este presiune, știm în ce ne angajăm, și mai ales la Craiova. Vrem să câștigăm toate meciurile.Dacă anul trecut ne-am bătut la titlu, de ce nu am face-o și anul acesta? Putem să o facem și anul acesta, nu s-a schimbat absolut nimic. Eu am venit cu inima deschisă și încerc să fac totul să câștig orice meci”, a declarat Corneliu Papură după meci.
În ruma remizei de la Botoșani, Universitatea a revenit pe primul loc în Liga 1 cu 25 de puncte, oltenii având însă un meci mai mult disputat decât FCSB care va închide runda a XI-a în deplasare la Mediaș cu Gaz Metan.
Program etapa a 11-a Liga 1
Politehnica Iași – FC Argeș 1-1
Dinamo – FC Voluntari 3-0
Academica Clinceni – Viitorul Constanța 1-0
FC Botoșani – Universitatea Craiova 0-0
Duminică, 22 noiembrie
ora 17:00 FC Hermannstadt – Astra Giurgiu
ora 20:00 CFR Cluj – UTA Arad
Luni, 23 noiembrie
ora 18:30 Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sf Gheorghe
ora 21:00 Gaz Metan Mediaș – FCSB