AICI GĂSEȘTI ICOANA care îi ajută pe cei necăsătoriți: ”Face minuni!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Știri externe » Papa Francisc a făcut o mărturisire neobişnuită în direct. Ce a recunoscut că face în timpul slujbelor religioase

Papa Francisc a făcut o mărturisire neobişnuită în direct. Ce a recunoscut că face în timpul slujbelor religioase

De: Cancan 03/11/2017 | 17:35

Papa Francisc a povestit recent în cadrul unui interviu ce păţeşte de cele mai multe ori atunci când se roagă intens în timpul slujbelor religioase.

Suveranul Pontif a declarat în direct, în timpul unei emisiuni de pe postul religios TV2000, că are momente în timpul rugăciunilor în care îl fură somnul. Acesta a povestit amuzat că mai adoarme când oficiază slujbe chiar în faţa miilor de credincioşi prezenţi la liturghie.

Papa Francisc a recunoscut că şi Sfânta Tereza făcea la fel, dar şi că în fiecare seară merge la culcare la ora nouă fix şi se trezeşte la ora patru. „Când mă rog, adorm uneori”, a spus Papa, potrivit theguardian.com.

Papa Francisc are 80 de ani şi potrivit unui sondaj de opinie realizat în luna martie a acestui an a fost nominalizat ca fiind mai popular decât oricare lider al lumii. Şi în România acesta e simpatizat de mai bine de 60% dintre cetăţeni.

Potrivit unei surse de la Vatican, şi după masa de prânz Papa Francisc profită de clipele mai libere şi mai doarme puţin. Chit că de fiecare dată când se întâlneşte cu credincioşii e plin de energie şi cu zâmbetul pe buze, Papa Francisc adoptă o expresie gravă a feţei pe timpul slujbelor. Acesta a putut fi văzut de nenumărate ori cum închide ochii şi îşi leagănă puţin capul în timpul momentelor de rugăciune.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce consumă ZILNIC
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost...
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
După jumătate de an, Mario Fresh dezvăluie motivul pentru care s-a despărțit de fiica Andreei Esca: „S-a terminat, în sfârșit”
După jumătate de an, Mario Fresh dezvăluie motivul pentru care s-a despărțit de fiica Andreei...
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
O elevă s-a enervat că AI nu i-a făcut temele și a început să vorbească urât. Cum au reacționat ChatGPT și Grok
O elevă s-a enervat că AI nu i-a făcut temele și a început să vorbească...
Implicarea profundă a SUA în războiul Rusia-Ucraina. Investigație NYT: atacul asupra navei Moskva, sabotaj în Crimeea, misiunea Kursk
Implicarea profundă a SUA în războiul Rusia-Ucraina. Investigație NYT: atacul asupra navei Moskva, sabotaj în...
Donald Trump sugerează că Elon Musk și DOGE se apropie de capătul drumului la Casa Albă: „Are o companie mare de condus”
Donald Trump sugerează că Elon Musk și DOGE se apropie de capătul drumului la Casa...
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000...
Păpușa de la Glina ar fi născut la doar 17 ani! Cum au reacționat internauții când au aflat că Adina Asăvoaiei a devenit mamă
Păpușa de la Glina ar fi născut la doar 17 ani! Cum au reacționat internauții...
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Ce cadou a primit mama Geta de la fiul său, Culiță? Aceasta nu a ratat ocazia de a le arăta oamenilor și ce caș vinde!
Ce cadou a primit mama Geta de la fiul său, Culiță? Aceasta nu a ratat...
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul...
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu...
Top 7 filme noi pe Netflix săptămâna aceasta. Sunt disponibile în România
Top 7 filme noi pe Netflix săptămâna aceasta. Sunt disponibile în România
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Sunt fără îndoială imaginile momentului! Mihaela Botezatu a întors absolut toate privirile la prima apariție publică, la patru luni de la decesul lui Silviu Prigoană. A venit însoțită
Sunt fără îndoială imaginile momentului! Mihaela Botezatu a întors absolut toate privirile la prima apariție...
Țara surprinzătoare pe care o recomandă o româncă, după ce s-a plimbat prin toată lumea. E foarte aproape de România: „Ospitalitatea este fabuloasă”
Țara surprinzătoare pe care o recomandă o româncă, după ce s-a plimbat prin toată lumea....
Clădirea fascinantă din București, ajunsă o ruină, se vinde. Ce se va alege de Castelul de pe Chei
Clădirea fascinantă din București, ajunsă o ruină, se vinde. Ce se va alege de Castelul...
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A...
Vestea zilei! A murit! I s-a făcut rău pe scenă, în timpul concertului!
Vestea zilei! A murit! I s-a făcut rău pe scenă, în timpul concertului!
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Decizia luată de Călin Georgescu. George Simion a făcut dezvăluirea: Mi-a cerut să intervin
Decizia luată de Călin Georgescu. George Simion a făcut dezvăluirea: Mi-a cerut să intervin
Cea mai mare eroare când folosiți mașina de spălat
Cea mai mare eroare când folosiți mașina de spălat
Ce se întâmplă, de astăzi, 1 aprilie 2025, cu toți pensionarii din România care au pensii mai mici de 2.574 lei. Nu, nu e nicio păcăleală
Ce se întâmplă, de astăzi, 1 aprilie 2025, cu toți pensionarii din România care au...
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe...
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în...
Șocul trăit de fanii Lidiei Buble:
Șocul trăit de fanii Lidiei Buble: "Am vrut să știți asta de la mine". Ce...
La ce turație trebuie menținut motorul la mașinile diesel. Detaliul pe care toți șoferii trebuie să-l știe
La ce turație trebuie menținut motorul la mașinile diesel. Detaliul pe care toți șoferii trebuie...
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest...
Ce diferență de vârstă există între Cătălin Botezatu și Nicolle Fota, actuala iubită a designerului. Ce părere au părinții tinerei
Ce diferență de vârstă există între Cătălin Botezatu și Nicolle Fota, actuala iubită a designerului....
×