Papa Francis, impresionat de vizita în România: ”A fost o bucurie să pășească precum un pelerin alături de români”

De: Cancan
Publicat: 05/06/2019 | 13:51

Românii au trăit un sentiment minunat, odată cu vizita Papei Francisc, și au participat în număr extrem de mare la slujbele ținute de Suveranul Pontif. Ajuns acum în Italia, el a transmis un nou mesaj românilor. 

Papa Francisc a vorbit despre vizita sa apostolică în România, din perioada 31 mai – 2 iunie, în timpul audienței generale de miercuri din Piața San Pietro de la Vatican, spunând că „a fost o bucurie să pășească precum un pelerin alături de români„, potrivit vaticannews.va.

Călătoria apostolică a papei Francisc în România a avut loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și s-a desfășurat sub genericul „Să mergem împreună!”.

Suveranul pontif a spus că diversele întâlniri pe care le-a avut programate în timpul vizitei apostolice „au scos în evidență valoarea și nevoia de «a merge împreună», atât în ceea ce privește creștinii, la nivel de credință și caritate, cât și cetățenii, la nivel de angajament civic”.

Papa Francis și-a exprimat profunda recunoștință în timp ce a amintit de primirea caldă de care a avut parte din partea patriarhului Daniel și a Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe române, vorbind din nou despre angajamentul Bisericii catolice de a merge împreună spre o totală unitate.

Impresionat de slujba de la Catedrala Neamului

Suveranul pontif a mai vorbit despre slujba ținută în Catedrala Mântuirii Neamului din București, „un moment de o mare valoare simbolică„, despre ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici români, pe Câmpia Libertății din Blaj, și despre întâlnirile, „intense și festive” cu tineri și familii la Iași, „care i-au invitat la o deschidere de drumuri pe care să pășească împreună, în bogăția diversității”.

De asemenea, papa Francisc a cerut din nou să se elimine toate formele de discriminare și a îndemnat la respectarea oamenilor indiferent de etnie, limbă și religie.

Papa Francisc a publicat, duminică, după încheierea călătoriei apostolice de trei zile în țara noastră, un mesaj în limba română pe platforma de micro-blogging Twitter. „Fecioara Maria să-și întindă ocrotirea ei de mamă peste toți cetățenii României care, în decursul istoriei, și-au pus întotdeauna încrederea în mijlocirea ei. Fecioarei Maria vă încredințez pe voi toți și mă rog pentru ca ea să vă călăuzească pe calea credinței. #ApostolicJourney”, a scris suveranul pontif pe Twitter.