Fostul Papă Benedict al XVI-lea a trecut la cele sfinte chiar în ultima zi din anul 2022, la vârsta de 95 de ani. Anunțul a fost făcut de către Vatican recent, prin intermediul unui comunicat de presă. În următoarele ore vor fi anunțate planurile de înmormântare.
În dimineața zilei de 31 decembrie 2022, fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, unde și-a petrecut ultimii ani din viață. Starea de sănătate a fostului suveran pontif se agravase în ultimii ani, având nevoie de asistență medicală continuă.
„Cu tristețe vă informez că Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican”, a transmis Vaticanul, printr-un comunicat de presă.
Papa Benedict al XVI-lea a condus Biserica Catolică timp de aproape opt ani, dar a reușit să intre în istorie ca primul Papă care a demisionat, de la Grigore al XII-lea în 1415, în anul 2013, ca urmare a stării sale de sănătate.
(CITEȘTE ȘI: SOC în lumea creştinătăţii! Papa Benedict al XVI-lea demisioneaza din functie: „Nu mai am forta”)
Biroul de presă de la Vatican a transmis recent faptul că trupul Papei Emerit va fi așezat în Bazilica Sf. Petru începând cu data de 2 ianuarie. Cu privire la ceremonia de înmormântare nu au fost anunțate detalii, dar conducerea bisericii catolice va reveni curând cu detalii suplimentare.
„Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil”, a transmis Vaticanul.
Miercurea aceasta, cu doar câteva zile înainte, Papa Francisc a făcut apel, în ultima sa audiență din acest an de la Vatican, la „o rugăciune specială pentru Papa emerit Benedict”. În acel moment, a precizat faptul că starea de sănătate a predecesorului său este una foarte gravă.
(CITEȘTE ȘI: Ultimul mesaj transmis în online de Papa Francisc, după ce Papa Benedict a ajuns internat în stare gravă la spital)