Pantofii inalti fara toc
Scump. Incaltamintea, creata de un italian, costa 2.300 de euro perechea Maria-Clara Brumariu Creatorul italian Antonio Berardi, in varsta de 39 de ani, a lansat pe piata incaltamintea cu tocuri invizibile, inalte de sapte centimetri. Desi pantofii, gen platforma, par destul de incomozi la purtat, creatorul sustine ca acestia sunt extrem de usor de purtat si foarte delicati. „Cred ca acesti pantofi nu trebuie sa lipseasca din garderoba unei femei care se respecta si vrea sa fie in pas cu ultimele tendinte ale modei. In plus, cu acesti pantofi esti obligat sa calci numai pe varfuri, astfel ca mersul devine extrem de senzual”, a explicat italianul. Berardi s-a inspirat in crearea ineditilor pantofi din muzica latino-americana si din arta postmodernista. Incaltarile se fac doar pe comanda, realizarea lor durand cinci saptamani. Pretul unei perechi se ridica la 2.300 de euro. Starurile hollywoodiene Gwyneth Paltrow si Uma Thurman s-au numarat printre norocoasele care au platit „doar” 1.500 de euro pe pereche, cumparandu-si pantofii imediat ce au fost lansati.