”Pantera” Tănăsie îl provoacă pe ”Pitbull” Atodiresei: ”Ești doar un cățeluș! Luptă-te cu mine!”

Publicat: 13/12/2019 | 22:57

Ar fi meciul anului 2020 în România! Sorin “Pantera” Tănăsie îl provoacă la luptă pe Ionuț “Pitbull” Atodiresei, care a intrat în ring pentru ultima dată în luna iulie. Pugilistul de aur al Craiovei i-a aruncat vorbe grele posibilului său oponent: “cățeluș” și “fricos” sunt doar câteva dintre apelativele cu care a fost “mângâiat” sportivul orginar din Fălticeni. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă declarații exclusive.

În sporturile de contact din România, tocmai s-a declanșat un conflict uriaș. De această dată, protagoniștii nu mai sunt Daniel Ghiță și Cătălin Moroșanu. Sorin “Pantera” Tănăsie, unul dintre cei mai renumiți pugiliști de pe plaiurile autohtone, i-a declarat război lui Ionuț “Pitbull” Atodiresei, retras din activitate în luna iulie, la 37 de ani, după ce a dat de pământ cu italianul Fabrizio Conti, în gala Colloseum 14 Legends.

(CITEȘTE ȘI: COSTEL CORDUNEANU, UMILINȚĂ MAXIMĂ. CE I-AU FĂCUT ANGAJAȚII LUI CĂTĂLIN MOROȘANU)

Război total: “Îl pensionez pe fricosul ăsta în orice oraș vrea!”

Sorin “Pantera” Tănăsie l-a provocat la luptă pe Ionuț ”Pitbull” Atodiresei, la un meci pe reguli de kickboxing! CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, declarațiile războinice făcute de sportivul originar din Craiova la adresa celui cu care vrea să urce în ring în vara anului viitor.

Sunt sătul de acest cățeluș care și-a făcut repede meciul de retragere din cauză că îi este frică de mine. Am vorbit deja cu promotorul Colosseum Tournament, Gabriel Georgescu, și vreau să lupt cu Atodiresei anul viitor. Îl pensionez pe fricosul ăsta în orice oraș vrea el și pe regulile lui”, a declarat, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, Sorin “Pantera” Tănăsie, cunoscut pentru luptele lui în boxul mondial și pentru agresivitatea pe care o are în ring.

Sorin „Pantera” Tănăsie, alături de titlurile pe care le-a câștigat de-a lungul carierei

Ionuț “Pitbull” Atodiresei s-a retras în iulie

În iulie, la meciul de retragere, Ionuț “Pitbull” Atodiresei l-a învins pe Fabrizio Conti, un adversar cu 14 ani mai tânăr. Italianul a rezistat în ring până la final, dar a câştigat cu decizie unanimă.

Am fost emoţionat până la lacrimi înainte de meci, aici mi-am mai revenit, l-am văzut pe Fabrizio Conti cu o dorinţă nebună de a câştiga, m-a trimis o dată la podea deşi era repriza mea, oricum m-am simţit învingător. Voi pune centura asta la loc de cinste lângă celelalte centuri, mă veţi vedea ca antrenor, arbitru şi implicat în alte proiecte”, a declarat, la finalul partidei, sportivul originar din Fălticeni.

(NU RATA: UN LUPTATOR DE MMA INTRA IN AFACERI! IONUT “PITBULL” ATODIRESEI SI SOTIA SA ISI DESCHID SALON DE…!)

În vârstă de 37 de ani, Ionuț “Pitbull” Atodiresei are la activ 124 de meciuri în kick-box, dintre care 64 la profesionişti.

Ionuț „Pitbull” Atodiresei (stânga) s-a retras, oficial, în iulie 2019

Sorin “Pantera” Tănasie, palmares de invidiat!

De partea cealaltă, Sorin “Pantera” Tănasie a câștigat, în 2007, titlul european la profesioniști la categoria cocoș (53,525 kg), versiunea EBU-EU, după ce a trecut de spaniolul Karim Quibir Lopez, într-o gală disputată la Valencia.

(VEZI AICI: CE SACRIFICII FACE IONUT „PITBULL” ATODIRESEI! CINE IL INSOTESTE PE DURUL LUPTATOR LA FIECARE MECI!)

Tănăsie a fost de asemenea campion mondial de juniori, medaliat cu bronz la Campionatul European de seniori, din 2002. În primele 14 partide a cunoscut 13 victorii, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult