Panică la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu! 13 pacienți și cel puțin un cadru medical, pozitivi la COVID-19

Publicat: 28/09/2020 | 20:32

Cu aproximativ o săptămână în urmă, directorul singurei creșe din municipiul Giurgiu, Eugen Pelin, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, cu simptome asemănătoare infecției cu COVID-19.

Numai că, așa cum declarau, pentru Cancan.ro, surse din cadrul unității spitalicești, analizele, la prima vedere, au părut a fi în regulă. Asta se întâmpla luni, 21 septembrie, în cursul după-amiezii, când directorul s-ar fi simțit rău. (CITEȘTE ȘI: FOCAR DE CORONAVIRUS ÎNTR-UNUL DINTRE CELE MAI MARI COLEGII DIN IAȘI. OPT ELEVI SUNT BOLNAVI DE COVID-19)

A doua zi, analizele i-au fost repetate, astfel că a reieșit faptul că Eugen Pelin suferea de COVID-19. Același lucru a fost confirmat și pentru două dintre infirmierele angajate la creșă, în aceste condiții peste 20 de copii cu vârste sub 3 ani fiind, imediat, trimiși acasă, iar părinții puși să se descurce cum pot.

Ca și cum situația nu era destul de complicată, la scurt timp de la confirmarea pozitivă a directorului creșei giurgiuvene, alte 13 persoane (șapte bărbați și șase femei), precum și cel puțin un cadru medical din secția interne/cardiologie au fost confirmați pozitiv la COVID-19.

Situația delicată, confirmată de managerul spitalului

După cum precizau, sub protecția anonimatului, surse din incinta spitalului (bolnavi, cadre medicale, aparținători), se pare că acel cadru medical, de la Secția cardiologie, ar fi avut probleme de sănătate încă puțin înainte de confirmarea venită pentru șeful creșei. (VEZI ȘI: MESAJE RO ALERT DE SUSPICIUNE CU INFECȚIE COVID-19 ÎN SECȚIILE DE VOTARE DIN PRAHOVA! CE AU DESCOPERIT AUTORITĂȚILE DUPĂ CE S-A DAT ALARMA)

Pe de altă parte, contactată telefonic, managerul spitalului giurgiuvean, Mihaela Rață, a confirmat, oarecum stânjenită, situația din unitatea spitalicească, ținând să precizeze că nu își dorește un scandal legat de acest subiect.

Mai mult, a declarat că toți bolnavii vor fi transferați (cel mai probabil în Capitală) pentru a se permite dezinfecția secțiilor afectate, dar, mai ales că, dacă va fi nevoie, eventualele cazuri vor fi direcționate, cu siguranță, pentru internare, către spitale din București.