S-a semănat panică printre localnicii din Satu Mare, după ce aceștia au primit un mesaj RO-ALERT, în cursul zilei de miercuri, 6 septembrie 2023. Mai cu seamă, în mesajul respectiv, ISU Satu Mare îi înștiința de existența unui „incidentul radiologic, chimic sau biologic”. Detaliile se află mai jos, în articol.
Un mesaj transmis de ISU Satu Mare, în cursul zilei de ieri, 6 septembrie, a semănat panică printre locuitori. Mai cu seamă, în mesajul RO-ALERT se semnalase prezența unui „incident radiologic, chimic sau biologic”. În urma incidentului, ar fi fost „posibile degajări de material radioactiv, substanțe toxice sau agenți biologici”. Locuitorii au fost îndemnați să se adăpostească, să evite activitățile în aer liber, să închidă ușile și ferestrele. De altfel, în mesajul respectiv s-a precizat ca gurile de aerisire și instalațiile de ventilație să nu funcționeze.
„Alertă Extremă. Incident radiologic, chimic, biologic produs la 06.09.2023 cu posibile degajări de material radioactiv, substanțe toxice sau agenți biologici. Adăpostiți-vă în locuințe, evitați activitățile în aer liber, închideți ușile și ferestrele, astupați gurile de aerisire și opriți funcționarea instalațiilor de ventilație! ISU SM”, se arată în mesajul RO-ALERT.
Traficul a fost oprit pe DN 19A, între localitatea Supuru de Sus (județul Satu Mare), către limita județului Sălaj. În jurul orei 19:00, miercuri, 6 septembrie 2023, ISU Someș (Satu Mare) a fost solicitat să intervină, după ce au fost efectuate lucrări la un puț de apă forat. La limita cu județul Sălaj, au fost emanate în atmosferă substanțe.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 19A, în afara localității Supuru de Sus, județul Satu Mate, către limita cu județul Sălaj, ca măsură de prevenție, fiind delimitat un perimetru de siguranță după ce au fost semnalate degajări de gaze în urma unor lucrări de forare.
Rute ocolitoare: Supuru de Jos – DJ 196 – Hodod – Cehu Silvaniei sau Supuru de Jos – DC 116 – Sechereșa – DN 1F – Tășnad – DJ 191 – Marghita”, conform INFOTRAFIC.
Autoritățile au intervenit la fața locului cu următoarele:
– 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă;
– 1 echipaj de terapie intensiv mobilă;
– 1 echipaj de prim ajutor;
– 1 autospecială de primă intervenție și comandă cu 21 cadre militare.
Au venit în sprijin și s-au decis următoarele:
– 1 echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) de la ISU MM;
– 1 echipaj CBRN din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situaţii de Urgenţă din Ciolpani, București;
– A fost stabilit un perimetru de siguranță pentru locuitori și a fost transmis mesaj RO-ALERT;
– A fost detectată substanța numită gaz metan (concentrație de 284 ppm).
Vezi și CE TREBUIE SĂ FACI ÎN CAZ DE ACCIDENT NUCLEAR? ȘEFUL DSU SFĂTUIEȘTE TOȚI ROMÂNII
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină în jurul orei 19.00, ca urmare a unor lucrări întreprinse la un puț de apă forat și emanarea în atmosferă a unor jeturi (substanțe), la limita cu județul Sălaj, în zona localității Supuru de Sus.
La fața locului din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă „Someș” al județului Satu Mare s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de terapie intensiv mobilă, un echipaj de prim ajutor și o autospecială de primă intervenție și comandă cu 21 cadre militare.
În sprijin, pentru stabilirea posibilelor substanțe degajate în aer au fost solicitate următoarele forțe:
Un echipaj CBRN (chimic, biologic, radiologic, nuclear) din cadrul ISU MM și un echipaj CBRN din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situaţii de Urgenţă din Ciolpani, București, care se afla la ISU BH.
Totodată, pentru protecția cetățenilor, a fost stabilit un perimetru de siguranță față de locul intervenției. De asemenea, a fost transmis și un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
În urma măsurătorilor realizate, până la această oră, s-a detectat următoarea substanță, respectiv gaz metan în concentrație de: 284 ppm.
La această oră acționează la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă alături de echipajele CBRN din cadrul ISU MM și USISU Ciolpani. În imediata vecinătate de la locul producerii evenimentului, se află o stație de carburanți a cărui activitate a fost sistată pentru înlăturarea oricărui risc suplimentar”, au transmis autoritățile.