Un şarpe a fost descoperit de clienţii mall-ului din Târgu-Jiu, miercuri, în magazin, aceştia cerând ajutorul angajaţilor centrului comercial, care au reuşit să prindă reptila cu ajutorul unei sticle de plastic.
Potrivit directorul centrului comercial din Târgu-Jiu, Sorin Cureleanu, angajaţii mall-ului au reuşit să prindă şarpele şi l-au eliberat în râul din apropiere, de unde, se pare, că a şi venit.
„Râul Jiu se află la mai puţin de 100 de metri de centrul comercial şi, din cauza vremii, probabil că şarpele s-a îndepărtat de cursul apei şi a ajuns la mall. Şarpele de apă este inofensiv şi nu a pus în pericol siguranţa clienţilor noştri. Acesta a fost prins cu ajutorul unui pet de angajaţii noştri şi a fost eliberat în siguranţă în apă”, a declarat Sorin Cureleanu, directorul centrului comercial, pentru Mediafax.
Cureleanu a mai spus că va lua legătura cu autorităţile locale pentru a găsi împreună o soluţie, astfel încât să nu se mai întâmple situaţii similare.