Panică în judeţul Ilfov: Marian Petrache (PNL) e supărat tare. Marele Boss s-a certat cu Patricia… CANCAN.ro a aflat întreaga poveste

De: Cancan
Publicat: 02/10/2017 | 00:00

Patricia Ene, în vârstă de 35 de ani, conduce Spitalul Judeţean Ilfov. Presa a scris că anul trecut, când a fost numită managerul spitalului respectiv, Patricia Ene a fost ajutată de Boss-ul din PNL Marian Petrache să obţină funcţia respectivă. Marian Petrache conduce Consiliul Judeţean Ilfov şi influenţa sa în judeţ este arhicunoscută.

Patricia Ene devenea managerul Spitalului Judeţean Ilfov la puţin timp după ce Ministerul Sănătăţii anunţa că „nici un concurs pentru manageri nu va avea loc până nu se vor face modificările la procedura de selecţie”. Anunţul era făcut pe 1 iunie 2016, iar la fix o săptămână distanţă Spitalul Judeţean Ilfov a organizat proba scrisă pentru concursul de manager, singurul candidat fiind Patricia Delia Ene!

Pe 14 iunie, Patricia Ene şi-a prezentat şi proiectul de management şi a fost declarată admisă la concursul pentru postul de manager al Spitalului Judeţean Ilfov, cu media 9,50. „Ea a venit pe filiera şefului Consiliului Judeţean: liberalul Petrache”, dezvăluiau surse citate de tolo.ro.

Patricia Ene, managerul Spitalului Judeţean Ilfov (Sursă foto: jurnalul.ro)

Ei bine, la mai bine de un an distanţă după ce devenea manager de spital, Patricia Ene a rupt legătura cu liderul PNL Marian Petrache, susţin sursele noastre DAS, fapt care l-a deranjat foarte tare pe Boss-ul liberal. Despre Patricia Ene s-a discutat că era mai mult decât o protejată a lui Marian Petrache şi că soţia liderului PNL era foarte supărată din cauza acestei apropieri dintre Patricia Ene şi soţul ei. Marian Petrache s-a căsătorit în urmă cu doi ani cu Ramona, cu peste 20 de ani mai tânără decât el. (CITEŞTE AICI: “Jupânul” Ilfovului s-a căsătorit weekend-ul trecut! Vezi ce ţinută ieşită din comun a purtat mireasa)

Patricia Ene recunoştea, după ce a devenit managerul Spitalului Judeţean Ilfov, că unitatea medicală pe care o conduce a fost modernizată cu ajutorul Consiliului Judeţean Ilfov. Marian Petrache este şeful CJ Ilfov, el obţinând anul trecut un nou mandat la conducerea Consiliului Judeţean Ilfov, după cel din 2012. „Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov a fost modernizat în urmă cu câteva luni, cu fonduri europene, 20 de milioane de euro, datorită unui proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Ilfov. Mai exact, vorbim despre Corpul H al spitalului, Unitatea de Primiri Urgenţe, dar şi relocarea unor secţii complet refăcute: Chirurgie, Urologie, ORL şi ATI . Pacientul este primit acum într-un pavilion curat, modern, dotat cu aparatură medicală de ultimă generaţie”, declara Patricia Ene într-un interviu acordat jurnalul.ro.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)