Pandemia nu se va termina în acest an? Ce mesaj a transmis directorul regional OMS
Directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge a explicat în cadrul unui interviu de ce pandemia nu se va termina în acest an. Acesta este de părere că „e prea devreme pentru a numi COVID-19 o boală endemică, chiar şi cu Omicron”.
Hans Kluge a declarat, într-un interviu pentru Fanpage.it: „din păcate, pandemia nu se va încheia în 2022. Dar, pe măsură ce intrăm în cel de-al treilea an, sper să se încheie faza acută. Este prea devreme pentru a numi COVID-19 o boală endemică, chiar şi cu Omicron”.
„Dintr-o perspectivă pur evolutivă, agenţii patogeni au tendinţa de a evolua spre o mai mare replicabilitate şi o virulenţă mai redusă în gazdele lor, adică oamenii. Şi Omicron pare să se încadreze în această logică şi se speră că va lăsa un grad ridicat de imunitate în rândul populaţiei, care ar putea ajuta la stabilizarea pandemiei. Toţi viruşii evoluează şi suferă mutaţii, aşa că este foarte posibil să vedem o altă variantă undeva în lume, care s-ar putea răspândi rapid în alte locuri, aşa cum s-a întâmplat cu Delta şi Omicron”, a spus Hans Kluge.
„Suntem încă în mijlocul acestei pandemii”
Directorul regional OMS pentru Europa a adăugat că vaccinarea rămâne una dintre cele mai bune modalităţi de prevenire în lupta cu temutul virus. De asemenea, acesta a explicat faptul că trebuie să continuăm să aplicăm toate celelalte măsuri despre care ştim că sunt eficiente împotriva virusului, cum ar fi purtarea măştilor, aerisirea corespunzătoare a spaţiilor închise, respectarea distanţării fizice şi spălarea frecventă a mâinilor.
„Suntem încă în mijlocul acestei pandemii, în special din cauza inechităţii uriaşe în vaccinare, aşa că, din păcate, această pandemie nu se va încheia în 2022. Dar, pe măsură ce intrăm în cel de-al treilea an, sper să se încheie cel puţin faza acută. Este prea devreme pentru a numi COVID-19 o boală endemică. Endemicitatea presupune o circulaţie stabilă a virusului la niveluri previzibile de transmitere. Avem încă o mulţime de incertitudini”, a mai spus Kluge.
Sursă foto: Arhivă Cancan