Pandemia de coronavirus îngenunchează SUA! „Pur şi simplu ne înecăm. Numărul de cazuri este copleşitor.”
Pandemia de coronavirus acaparează lumea. Zilnic se înregistrează noi recorduri de cazuri de îmbolnăvire, iar multe dintre țări fac față cu greu valului mare de bolnavi. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat un nou record sinistru: în ultimele 24 de ore, au fost confirmate la nivel global 285.000 de cazuri noi.
Situația este la fel de tragică și în Statele Unite, care au raportat peste 70.000 de cazuri de coronavirus şi 1150 de decese. Aici rata de infectare crește accentuat, în special în statele puternic populate din sudul şi vestul ţării, ca Texas, Florida sau California. La fel se întâmplă și în Brazilia, unde au fost înregistrate peste 50.000 de cazuri noi, pentru a treia zi la rând. (CITEȘTE ȘI: MEDICII DIN ROMÂNIA, STRIGĂT DE AJUTOR CĂTRE PACIENȚII VINDECAȚI DE CORONAVIRUS SĂ DONEZE PLASMĂ: “CE FRICĂ POATE FI DUPĂ CE TE-AI VINDECAT ȘI AI ANTICORPI”)
Din cauza numărului mare de infectări spitalele sunt pline până la refuz, iar sistemul medical este în pragul unui colaps. Mai mult, în acest context sumbru experţii americani cer guvernului să închidă din nou ţară.
Apel public adresat liderilor politici
Pentru că spitalele sunt pline până la refuz, iar personalul medical nu mai face față peste 150 de medici, oameni de ştiinţă şi profesori au semnat un apel public adresat liderilor politici, cărora le cer să înăsprească măsurile de combatere a pandemiei. (VEZI ȘI: BILL GATES, DECLARAȚII DESPRE VACCINUL PENTRU CORONAVIRUS. CE SPUNE AFACERISTUL)
„Nu trebuie neapărat să ne întoarcem la carantină totală, dar categoric trebuie pusă pauză şi poate chiar să facem câţiva paşi înapoi”, a spus Dr. Anthony Fauci, de la Institutul Național de Boli Infecțioase
De asemenea, medici sunt îngrijorați de faptul că nu au mijloacele necesare să se ocupe de toți bolnavii, iar soarta multora poate să fie pecetluită din cauza acestui lucru.
„Pur şi simplu ne înecăm. Numărul de cazuri este copleşitor.”, a declarat Dr. Aileen Marty, expert în boli infecțioase: