Pandemia de coronavirus este aproape de sfârșit. Teoria unui epidemolog dă peste cap tot ce știam până acum
Didier Raoult, un epidemolog francez, are o părere diferită fața de alți specialiști cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus. Medicul susține că de acum înainte cazurile de infectare vor deveni din ce în ce mai puține în următoarele luni.
Specialistul a scris într-o postare pe Twitter că epiedemia de coronavirus este pe final, iar după ce se vor relaxa restricțiile în toate țările, nu va mai apărea un al doilea val de îmbolnăviri.
Acesta a explicat situația din Marsilia, unde a spus că fost detectat doar un singur caz luni, în ciuda faptului că au fost testate peste 1200 de persoane.
„Acest eipsod este la fel de optimist. Nicăieri nu există un al doilea val, este o curbă epidemică banală. Această nu mai reflectă o dinamică epidemică. Câteva cazuri sporadice vor apărea ici și colo din urmă, dacă există cineva care este super contagios, dar toate acestea nu mai reflectă o dinamică epidemică. Epidemia se apropie de sfârșit”, a spus Didier Raoult într-o postare pe Twitter.
Situația pandemiei în România
Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.002 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.961 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 1016 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
Imagine de Miroslava Chrienova de la Pixabay