„Pancone”, noul selecționer al naționalei U20: „E o zi de mare bucurie!”

Publicat: 16/08/2022 | 19:14

Tehnicianul Daniel Pancu este noul selecţioner al reprezentativei de fotbal Under 20 a României, înlocuindu-l în funcție pe Bogdan Lobonț. „Pancone” a fost prezentat oficial în funcţie în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate astăzi la sediul Federaţiei Române de fotbal.

„Mulţumesc celor din federaţie că s-au gândit la mine, sper să nu le înşel aşteptările şi încrederea. E o zi de mare bucurie, o postură care mă onorează şi mă responsabilizează. Trăind emoţiile în tricoul echipei naţionale la juniori, tineret şi seniori, a venit acum ziua să antrenez o selecţionată a României. Este un lot intermediar, un lot formator, practic sunt al treilea antrenor. Primul şef ca să spun aşa pentru mine este Emil Săndoi de la U21, iar apoi voi colabora şi cu antrenorul de la U19 care are jocuri oficiale. Eu voi fi nevoit să mă descurc, să antrenez jucătorii, să le transmit acea stare care cred că uneori lipseşte, mă refer la responsabilitatea de a purta tricoul echipei naţionale. Îmi doresc ca la sfârşitul acestui mandat să promovez cât mai mulţi jucători la naţionala U21″, a declarat Daniel Pancu.

Reprezentativa U20 a României a rămas fără selecţioner pe 7 iulie 2022, când Federaţia Română de Fotbal a anunţat încheierea contractului cu Bogdan Lobonţ. Fostul portar, primul antrenor al nou înfiinţatei selecţionate Under 20, a strâns pe banca acesteia 8 meciuri de pregătire, având un bilanţ de 3 victorii şi 5 înfrângeri.