„Pancone”, desprins din alt film » Declarații halucinante după 1-4 în Copou cu Gaz Metan: „Am început ca o echipă mare. Suntem pe calea cea bună!”
Daniel Pancu, antrenorul principal al formației Poli Iași, a avut un discurs surprinzător după cel de-al doilea eșec al moldovenilor cu patru goluri primate în Liga 1. După ce runda precedentă ieșenii au pierdut cu 4-0 derby-ul Moldovei cu FC Botoșani, în această etapă trupa din Copou a fost depășită în propriuul fief de Gaz Metan Mediaș cu 4-1.
În ciuda umilinței, Daniel Pancu a declarat că echipa sa a arătat ca o echipă mare.
„Am început ca o mare echipă, agresivă, cu pressing, gol marcat. Din cauza mentalității deficitare, am făcut un pas în spate și au urmat goluri de cascadorii râsului. În ciuda scorului, e un mare progres față de jocurile trecute, dar e dureros. Spre deosebire de etapa trecută de la Botoșani, acum am avut la dispoziție un lot bun, am jucat bine, spun că scorul e nedrept, e inutil. Lucrurile pozitive: situații create, am atacat spațiile, am arătat un fotbal plăcut contra unei echipe de play-off, dar păcătuim la capitolul mentalitate. Echipa asta a fost obișnuită să joace într-un fel, dar cu mine nu merge, trebuie să joace cum vreau eu. E un drum lung, dar suntem pe calea cea bună. E o perioadă de 2-3 luni de acomodare, dar trebuie să facem și puncte. Am avut ghinion, dar în prima etapă, cu Chindia, putem spune că am avut noroc”, a declarat Daniel Pancu la finalul partidei cu Gaz Metan.
În urma acestui rezultat, Poli a rămas cu trei puncte în clasament obținute în prima rundă cu Chindia pe teren propriu, scor 1-0. De partea cealaltă Gaz Metan a bifat a doua victorie stagională după cea de runda precedent cu FC Argeș, scor 2-0.