„Pancone” dă vina pe arbitraj după umilința din derby-ul Moldovei: „Rezultatul este mincinos!”

Publicat: 31/08/2020 | 11:01

FC Botoşani a surclasat-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 4-0 (0-0), pe „Municipal” , într-un meci din etapa a doua a Ligii I. După o primă repriză în care nu au impresionat cu nimic, elevii lui Marius Croitoru au avut o ultimă jumătate de ore remarcabilă, marcând prin francezul Hamidou Keyta (min. 67), croatul Marko Dugandzic (min. 83, 88) şi Reagy Ofosu (min. 84).

Daniel Pancu, antrenorul principal al ieșenilor a fost hilar după joc, punând  înfrângerea pe seama greșelii asistenutului de la golul marcat de Keyta care ar fi fost din off-side.

„Diferența de scor e explicabilă la problemele pe care le avem, probleme de lot, la ei au înscris prin cei care au venit de pe bancă, proaspeți, calitate individuală foarte mare, doar că rezultatul este mincinos. Am început timorați, deși ei jucaseră acum 3 zile în Europa, am făcut și multe greșeli, au fost însă intervențiile fantastice ale portarului Axinte.  Apoi ne-am creat chiar ocazii, una foarte mare. Mi se pare o greșeală foarte mare a arbitrului la primul gol, rupe echilibrul, anulează munca jucătorilor mei. Aici e o situație grea, salarii restante, multe promisiuni pe viitor. Nici nu pot face 10 contra 10 la antrenamente. Am avut multă frică, mentalitate păguboasă.Îmi pare rău că o greșeală gravă de arbitraj nu le răsplătește efortul jucătorilor mei”, a declarat Daniel Pancu.

FC Botoşani a câştigat toate cele trei partide din acest debut de sezon, două în campionat (n.r. 3-2 cu FC Argeș în deplasare și 4-0 pe teren propriu cu Poli Iași) şi una în primul tur al Europa League cu Ordabasy (n.r. scor 2-1), gruparea lui Croitoru  calificându-se în turul următor al competiției unde ar putea da peste BATE Borisov, Partizan Belgrad sau Shkëndija, tragerea la sorți fiind programată astăzi.