Palatul Cotroceni, peste patru secole de tradiție. Istoria uneia dintre cele mai impresionante clădiri ale Capitalei
Palatul Cotroceni, actualul sediu al Administrației Prezidențiale, se află într-un loc cu tradiție de peste 400 de ani. În această perioadă îndelungată, clădirea a fost „martorul tăcut” al multor evenimente istorice.
Pe terenul în care este construit Palatul Cotroceni, între anii 1679 – 1681, domnitorul Șerban Cantacuzino a întemeiat o mănăstire. În cadrul ctitoriei se remarcau biserica Adormirea Maicii Domnului, dar și grandiosul palat domnesc specific civilizației occidentale europene a acelor vremuri.
În 1821, conducatorul revoluţiei, Tudor Vladimirescu, și-a așezat tabăra aici, și astfel Cotroceni a devenit centrul revoluției. Revoluţia din 1848 – 1849, la sud de Carpaţi, îşi are deznodământul la Cotroceni, unde a fost citită proclamaţia Înaltei Porţi, care o condamna. După citirea documentului au urmat arestarea şi încarcerarea la Cotroceni a numeroşi revoluţionari şi notabili ai Capitalei.
În anii 1893 – 1895 a fost ridicat de statul român palatul princiar destinat prințului moștenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. În anul 1918, la Cotroceni a fost semnat, cu Puterile Centrale, tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti. După Marea Unire, palatul a cunoscut modificari efectuate de arhitectul Grigore Cerchez. Prinţesa, ulterior regina Maria, a lăsat la Cotroceni o amprentă inconfundabilă, personalizare care poartă pecetea spiritului său cu înclinaţii artistice. (CITEȘTE ȘI: Palatul Telefoanelor, simbolul modernismului interbelic. Semnificaţiile istorice şi arhitecturale, un reper al viziunii despre vechiul Bucureşti)
Ce s-a întâmplat cu palatul la cutremurul din 1977
Palatul a fost refăcut în mare parte după anul 1977 pentru că a fost grav afectat de cutremur. În acea perioadă, s-a ridicat și o aripă nouă care adăposteşte astăzi sediul Administraţiei Prezidenţiale a României. În plus, și biserica a fost inclusă în proiectul de restaurare a întregului ansamblu. Din nefericire, în anul 1984 autorităţile comuniste au considerat că biserica era „incompatibilă” cu restul clădirilor și au demolat-o.
În iulie 2003, în urma mai multor intervenţii, în special ale familiei Cantacuzino, au fost demarate lucrările de zidire pe vechile fundaţii a bisericii Cotroceni, sub forma unui „Memorial Cantacuzin”, care a presupus reconstruirea numai a pronaosului şi pridvorului. Mai târziu, în mai 2008, au fost reluate lucrările de refacere, rezidindu-se şi naosul şi altarul bisericii, pentru ca noua construcţie să aibă o formă cât mai apropiată de cea originară.
În octombrie 2009, biserica a fost sfinţită ca lăcaş de cult, și a intrat în traseul de vizitare al Muzeului Naţional Cotroceni. Pentru o deplină restituire istorică a acestui monument reprezentativ a fost recuperat şi tezaurul liturgic al bisericii. Acesta constă în: argintărie de cult, icoane, broderii liturgice, mobilier de cult, păstrate din 1977 în custodie de Muzeul Naţional de Artă al României. În spaţiile medievale ale Palatului, se regăsesc expuse aceste obiecte de o valoare patrimonială inestimabilă. Acestea au fost supuse unui amplu proces de restaurare, în laboratoarele specializate ale muzeelor din Bucureşti şi din ţară. Acestea constituie exponatele principale ale expoziţiei permanente dedicate mănăstirii Cotroceni din cadrul Muzeului Naţional Cotroceni, deschisă publicului începând cu octombrie 2014. (CITEȘTE ȘI: Palatul Kretzulescu, între renascentism și baroc. Istoria clădirii Elenei Kretzulescu)
Încăperi renumite din Palatul Cotroceni
Circuitul de vizitare oferă o adevărată călătorie în timp prin saloane, dormitoare, sufragerii, bibliotecă și alte încăperi marcate de gustul și creativitatea Reginei Maria. În plus, Muzeul organizează expoziții, concerte, conferințe și programe culturale de înaltă calitate și care atrag un public elevat.
Holul de Onoare, conceput de către arhitectul francez Paul Gottereau, la finalul secolului al XIX-lea, cu impozanta scară din marmură Cibolino, cuprinde două niveluri. Pilaştrii încadrează arcadele şi susţin friza decorativă, în stucatură parţial aurită, cu şiruri de ove, denticuli, volute şi consolete, frunze de acant şi ştiuleţi de porumb.
Salonul de Vânătoare este o creaţie a arhitectului ceh Karel Liman și datează din anii 1925-1926. Plafonul, ancadramentele şi lambriurile, sculptate în lemn de tei, formează un contrast cu pietrăria albă de Rusciuc. Materialul este cel din care au fost realizate pavimentul şi coloanele. Salonul cuprinde panoplii cu arme, trofee şi mobilier specific.
Salonul Florilor sau Salonul de Aur este un spaţiu amenajat la îndemnul reginei Maria a României. Pereţii sunt împodobiţi cu frumoase ghirlande și adăpostesc piese de artă decorativă specifice stilului Ludovic al XVI-lea, o garnitură de salon, cu scaune, fotolii, canapele şi banchete din lemn sculptat aurit şi tapisate cu mătase naturală, brodate manual şi două comode valoroase prin arta marchetăriei.
Biblioteca sau Cabinetul de lucru al principelui Ferdinand a fost lucrată în lemn de ulm. Tot în această încăpere se află și un șemineu deosebit din marmură Portoro, de culoare verde întregeşte atmosfera de epocă.
Salonul Alb, cunoscut astăzi ca Salonul Cerchez este Marele Salon de Recepţie al Palatului Cotroceni. Pentru realizarea acestui salon, au fost dezafectate două alte spaţii. (CITEȘTE ȘI: Palatul Facultății de drept. Află detalii neştiute despre istoria fascinantă a clădirii)
Documentarea acestui material a fost realizată de Gândul.ro