Pagube produse de o navă ucraineană pe teritoriul României. Poliția de Frontieră a fost pusă în alertă
O navă din Ucraina a lovit în urmă cu câteva ore un ponton de la granița cu România. Alerta a fost dată de către Poliția de Frontieră, după ce vasul a avariat mai multe ambarcațiuni din zonă.
Un vas ucrainian a intrat pe teritoriul României în urmă cu puțin timp, lovindu-se puternic de un ponton din zona Chilia Veche. Poliția de Frontieră a intervenit rapide pentru a descoperi care a fost problema și de ce echipajul a ajuns în apele române în timpul deplasării sale.
Nava ucraineană intrată pe teritoriul României
Potrivit primelor informații făcute publice imediat după accidentul nefericit, se pare că ar fi vorba despre o navă comercială care se afla în apele Ucrainei și care ar fi ajuns să pătrundă în apele române. Deși nu au fost confirmate oficial, există două posibilități care ar putea explica de ce vasul și-a schimbat cursul fără să anunțe.
În primă fază, s-a presupus că nava ar fi fost avariată și tocmai de aceea plutea în derivă în momentul în care a avut loc impactul cu pontonul din Chilia Veche. De asemenea, se presupune că echipajul ar fi executat o manevră greșită, care ar fi produs întregul accident. După primele informații, a ieșit la iveală faptul că două ambarcațiuni ale Poliției de Frontieră din Chilia ar fi fost avariate de vasul ucrainean, urmând ca, în cele din urmă, acesta să se oprească pe pontonul din apropiere.
Deși a lovit două nave din apropiere, vasul din Ucraina nu a produs pagube prea mari, iar după primele informații, nu au existat victime omenești. În prezent, nava este remorcată către Chilia Nouă, locul de unde venea în momentul în care s-a ciocnit de pontonul Poliției de Frontieră. Au început investigațiile de rutină pentru a se stabili în ce condiții a avut loc accidentul și dacă acesta are vreo legătură cu războiul care are loc în acest moment pe teritoriul Ucrainei.