Pagina falsă a emisiunii ”Acces Direct”. A postat sub numele Simona Gherghe și a furat bani grei! Dar ce i-a făcut Marei Bănică… Cum a fost prins tânărul
Un tânăr orădean a fost trimis în judecată săptămâna trecută pentru înşelăciune în formă continuată după ce, folosindu-se de pagini Facebook create pe numele emisiunii „Acces Direct” sau pe ale unor persoane cu pretinse probleme sociale, a strâns sponsorizări pe care le-a băgat în propriul buzunar.
Florin Marcel Manciu, în vârstă de 22 ani, şi-a început escrocheriile din 2014, pe când avea doar 17 ani şi era licean la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu, după cum spune rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Tânărul a înfiinţat o pagină falsă de Facebook sub numele cunoscutei emisiuni „Acces Direct”, unde posta sub numele de Mara Bănică, Simona Gherghe, reporter şi prezentatoare a emisiunii, ori ca avocat, director al emisiunii sau chiar al trustului, solicitând donaţii pentru diverse cazuri sociale care ar fi sprijinite de Fundaţia „Mereu Aproape”, scrie rtv.net.
În unele situaţii s-a dat tată al unor copii cu probleme, dar a avut tupeul să ceară bani chiar şi pentru vindecarea unei boli inventate de care ar fi suferit Mara Bănică. „A postat fotografia Marei Bănică, într-un cărucior la spital, spunând că este într-o stare foarte gravă, îi face transplant de rinichi şi nu se mai descurcă financiar, cerând ajutor bănesc, donaţiile fiind aşteptate pe numele de Manciu, pentru că el este directorul de trust al Antenei”, se arată într-una dintre reclamaţii.
În total, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cei care au efectuat ancheta sub coordonarea procurorilor orădeni, au contabilizat pe numele tânărului 29 de escrocherii comise în decursul anilor 2014-2016, care au produs o pagubă de 4.512 lei şi 87 euro în dauna victimelor ce i-au trimis bani în cont. „Suma, inculpatul şi-a însuşit-o în scop personal şi nu pentru ajutorarea oamenilor cu probleme”, scriu anchetatorii.
Orădeanul are un proces similar şi la Judecătoria Iaşi, după ce a fost dat pe mâna procurorilor moldoveni de părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni. Călugărul a fost alertat anul trecut de enoriaşi că profilul său de Facebook a fost falsificat şi că pe pagina respectivă se solicitau diverse sume enoriaşilor în numele său, care să fie transferate însă în conturile „părintelui” Manciu Florin Marcel din Oradea.
Revoltat, Calistrat a postat pe pagina sa reală mai multe mesaje prin care avertiza oamenii să nu mai vireze bani în cele două conturi, la unele ataşând şi fotografia tânărului orădean, demascând şi câteva din escrocheriile lui Manciu, printre care şi postarea în care acesta cere bani pentru o biserică în construcţie. „Este un fals”, a scris călugărul.