DE TOP. Castro ocupa locul sapte pe lista celor mai instariti lideri mondiali Avere. Din respectivele tranzactii cu stupefiante, care „erodau capitalismul din interior”, „cel mai iubit fiu al poporului” a scos 400 de milioane de dolari Dana Arama, Gilda Diaconu Desi marile cancelarii europene si administratia de la Washington spera ca, odata cu retragerea lui Fidel Castro, Cuba se va indrepta spre democratie, viitorul ar putea sa fie mult mai sumbru daca la putere ramane, cum este cel mai probabil, fratele acestuia, Raul. Generalul Mihai Pacepa, care l-a cunoscut personal, sustine ca acesta era de fapt macelarul, seful brutal al politiei politice din Cuba, responsabila de asasinarea si terorizarea a mii de oameni. In ciuda imaginii de ministru insipid al Apararii, Raul promite sa fie chiar mai rau decat fratele sau. Potrivit lui Pacepa, in timp ce Fidel tinea discursuri ore-n sir, Raul conducea economia Cubei, politica externa, comertul exterior, sistemul juridic, puscariile, turismul, ba chiar si hotelurile si plajele.
Putini stiu ca Raul a fost chiar mai apropiat de familia Ceausescu decat Fidel. In timpul vizitei din 1972 a lui Ceausescu la Havana, el a perfectat cu fratii Castro o afacere bilaterala cu droguri. Voiau sa inunde lumea cu droguri. „Drogurile pot face mult mai mult rau imperialismului decat ar putea-o face armele nucleare”, decretase Fidel. „Drogurile vor eroda capitalismul din interior”, ii tinuse isonul Raul”, a povestit Pacepa intr-un interviu acordat revistei „National Review”. Cand Pacepa a parasit Romania, in 1978, familia Ceausescu reusise sa stranga 400 de milioane de dolari din aceasta afacere.
O avere uriasa are si Fidel, estimata de revista „Forbes” la 900 de milioane de dolari, ceea ce il situeaza pe locul sapte in topul celor mai bogati lideri mondiali. „El lider maximo” este mai bogat decat suverana Marii Britanii, regina Elisabeta a II-a, care are in conturile personale 500 de milioane de dolari, ocupand pozitia a noua in clasamentul intocmit de binecunoscuta revista americana. Castro a negat cu vehementa ca ar fi atat de instarit si a acuzat revista „Forbes” ca minte. Conform aceluiasi clasament, cel mai bogat lider mondial este regele saudit Abdulah Bin Abdelaziz, a carui avere este estimata la 21 de miliarde de dolari. Podiumul este completat de sultanul din Brunei, Haji Hasanal Bolkiah, care detine 20 de miliarde de dolari, si de seicul Jalifa Bin Zayed al-Nahyan din Emiratele Arabe, cu 19 miliarde de dolari. Cel mai bogat dintre suveranii europeni este printul Hans-Adam de Liechtenstein, a carui avere se ridica la patru miliarde de dolari si care ocupa pozitia a cincea in topul „Forbes”. El este urmat de printul Albert de Monaco, care detine un miliard de dolari, potrivit aceleiasi surse.