Păcat de tinereţea ei! Ce s-a întâmplat cu Carmen, studenta criminală de la medicină

Publicat: 14/12/2021 | 11:17

Carmen Șatran, studenta criminală de la medicină a fost condamnată la 19 ani de închisoare pentru crima din căminul Universităţii de Medicină din Timişoara, comisă în august 2009. Iată ce a decis Tribunalul Cluj în cazul tinerei la 12 ani distanță.

Carmen Șatran (fostă Bejan) și Sergiu Florea au îngrozit România în urmă cu 12 ani atunci când au omorât și tranșat liderul unui clan de romi, într-o cameră din căminul Universității de Medicină din Timișoara. Cei doi au fost condamnați la 20 de ani de închisoare. La 12 ani distanță, Tribunalul Cluj a dispus mențierea în închisoare a lui Carmen Şatran.

Cererea de eliberare codiționată a fost respinsă

(VEZI ȘI:CE AU SCRIS GARDIENII ÎN DOSARUL STUDENTEI CRIMINALE: „DEȚINUTA S-A IMPLICAT ACTIV ÎN…”)

În primă instanţă, Judecătoria Gherla a respins cererea de eliberare condiţionată a lui Carmen Şatran şi a dispus reanalizarea cererii în septembrie 2022.

Judecătorii de aici au decis menţinerea în închisoare a lui Carmen Şatran, dar au redus termenul în care eliberarea condiţionată a condamnatei poate fi rediscutată. Astfel, dacă Judecătoria Gherla a decis ca fosta studentă să stea în închisoare, fără posibilitatea de reanalizare a cererii de eliberare condiţionată, până în septembrie 2022, Tribunalul Cluj a decis că eliberarea condiţionată a condamnatei poate fi reanalizată după data de 2 martie 2022. Sentinţa este definitivă.

„Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului, ci o facultate, o vocaţie, o posibilitate a instanţei de executare ce trebuie să ia în considerare toţi factorii ce ţin de persoana condamnatului şi comportamentul acestuia, simpla executare a fracţiei obligatorii de pedeapsă neputând atrage în mod automat acordarea beneficiului în discuţie”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Gherla, care a fost menţinută, în privinţa eliberării, de Tribunalul Cluj.

Sentinţa finală din acest dosar a fost pronunţată de Curtea Supremă în 8 iunie 2011. Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pedeapsa studenţilor a fost redusă cu patru luni, rezultând o pedeapsă finală de 19 ani şi opt luni de închisoare.

S-a căsătorit în închisoare

(VEZI ȘI:STUDENTA CRIMINALĂ DIN ARAD A AJUNS… NIMFOMANĂ! CARMEN BEJAN, PERSONAJ DE ROMAN POLIȚIST)

Fostul deţinut Claudius Şatran s-a căsătorit cu Carmen Bejan pe 11 aprilie 2012, după o relaţie de doi ani, începută în puşcărie. Carmen Bejan a născut în mai 2012, însă copilul a murit la naştere, din cauza unor malformaţii. Potrivit medicilor, fetiţa s-a născut fără mâini, abia respira şi avea malformaţii la creier. Cu doar o lună înainte de a naşte, studenta criminală s-a căsătorit, în Penitenciarul Arad, cu fostul deţinut Claudius Şatran, tatăl copilului. Ea l-a cunoscut pe actualul soţ în penitenciar şi a conceput bebeluşul în timpul unor întâlniri intime.

Claudius Şatran, care avea o condamnare pentru trafic de droguri, avea atunci 35 de ani şi ar fi convins-o să facă un copil. Într-una dintre scrisori, deţinutul i-ar fi propus tinerei să rămână însărcinată cu el, pentru că astfel ar putea obţine o întrerupere a pedepsei pentru a naşte în libertate.

Sursa foto: Arhiva CANCAN