Pa, tataie, ma duc sa ma joc
COMEMORARE. Colegii de clasa au aprins o candela si au pus flori pe banca in care statea Remus Rodica Istratie Bunicul baiatului, Constantin Mustata, isi aminteste ca ultimele cuvinte ale nepotului sau au fost: Pa, tataie, ma duc sa ma joc. Remus a plecat de acasa, desi bunicul sau il rugase insistent sa mearga impreuna in piata. La doar cateva minute, Constantin Mustata a primit vestea ca baiatul pe care voia sa-l vada mare s-a stins din viata. Orele au fost pline de tristete, colegii de clasa fiind socati de gestul cutremurator al lui Remus. Ei au aprins o lumanare pe banca in care el statea la orele de curs. Directorul scolii a facut careu, ieri-dimineata, incercand sa explice tuturor elevilor ca gestul facut de elevul Remus nu este cea mai buna solutie la rezolvarea problemelor. Am incercat sa le explic parinteste elevilor ca orice problema poate fi rezolvata. Ca nu trebuie sa recurga la astfel de gesturi, care lasa in urma lor numai tristete, ne-a declarat, ieri, directorul Scolii Generale Nr. 12, Ovidiu Balutescu. Familia a luat de la morga trupul neinsufletit al unicului fiu pentru a-l inmormanta crestineste. Potrivit directorului scolii, a aparut un martor la nefericitul eveniment, un elev din clasa a IV-a, care ar fi fost cu Remus cand acesta s-a aruncat de pe bloc. Martorul este in prezent in stare de soc si nu poate vorbi.