P. Diddy, acuzații grave la adresa FBI-ului și a guvernului american. Cum susține artistul că i-au distrus imaginea

Publicat: 11/10/2024 | 21:36
Sursa foto: Profimedia

Rapperul american P. Diddy, recent încarcerat în așteptarea procesului de abuz și trafic de persoane, susține că serviciile secrete americane, în special FBI-ul, l-au sabotat și din acest motiv se află, de fapt, la penitenciar.

Toată conspirația pornită de Diddy din închisoare a început cu un video controversat din 2016, în care rapperul își lovește iubita de la acel moment, Cassie Ventura, în holul hotelului în care erau cazați. Cântărețul picat în dizgrație susține că acele imagini ar fi trebuit să fie confidențiale după ce poliția a preluat de la hotel înregistrările video de pe camere.

Mai apoi, din cauza agenților FBI, acestea au ajuns să fie făcute publice. Avocații lui Sean Combs aka P. Diddy aka Puff Daddy au transmis un mesaj clar în această privință.

„Acele înregistrări au fost predate presei doar pentru a distruge reputația lui Sean Combs și a-i anula șansele la o apărare onestă. Singura sursă a scurgerii materialului sunt agenții federali”, explică avocații.

Anterior, Ventura l-a dat în judecată pe Combs pentru incident, însă cazul a fost soluționat rapid.

Citește și: VEȘTI PROASTE PENTRU P. DIDDY! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU EL ÎN AREST, ÎN CIUDA STATUTULUI SĂU DE MILIONAR

Cântărețul susține că este nevinovat

Puff Daddy a declarat de mai multe ori ca este nevinovat și a explicat faptul că ceea ce se întâmplă este un linșaj mediatic la adresa sa, deoarece inamicii săi din showbiz ar vrea să îl vadă îngenuncheat. Însă nu aceeași părere o au și sutele de victime care i-au căzut pradă lui Combs.

Tot mai multe mărturisiri relatează cum acesta folosea studioul de înregistrări ca pretext pentru a-și pune în practică obsesiile bolnave, împreună cu asociații săi.

Apoi, cumpăra tăcerea victimelor cu sume mari de bani și contracte la casa sa de discuri. Ținta agresiunilor ar fi fost inclusiv minori.

Dacă va fi găsit vinovat, pentru că momentan se află pe arest, Sean Combs riscă o pedeapsă privativă de libertate care poate depăși lejer 30 de ani. Acest lucru înseamnă că rapperul în vârstă de 54 de ani ar putea ieși la bătrânețe pe poarta penitenciarului.

Citește și: P. DIDDY TÂRĂȘTE TOT HOLLYWOOD-UL ÎN SCANDALUL SECOLULUI! CE VEDETE PARTICIPAU LA PETRECERILE LUI DEVIANTE: JAY-Z, BEYONCE ȘI DICAPRIO, PE LISTA NEAGRĂ!